Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:32 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Părintele” unui fost medaliat olimpic selectează iar tinere talente la Constanţa

ro

30 May, 2013 00:00 1404 Marime text
Clubul Sportiv Absoluto Constanţa demarează programul „Boxul pentru toţi”, antrenorul care se ocupă de selecţie şi pregătire fiind Aurel Simionescu, cel care l-a descoperit pe Ionuţ Gheorghe, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Atena, din 2004. Cei care doresc să practice boxul la Absoluto sunt aşteptaţi în fiecare sâmbătă, la ora 12.30, la sediul clubului din strada Nalbei (zona Casa de Cultură). „La clubul Absoluto ne axăm pe sportul de masă. Vrem să fim o alternativă la cluburile departamentale, unde se urmăreşte doar performanţa. Am pornit la drum cu secţia de ju-jitsu brazilian, sport la care am obţinut până acum patru medalii de aur la Campionatele Naţionale. Avem în vedere şi secţiile de box, lupte libere, judo şi kick-boxing. În momentul de faţă, la noi se pregătesc 30 - 40 de sportivi. Cu ajutorul lor, vrem să ne implicăm şi în acţiuni extra-sportive, dorind să igienizăm o zonă a Constanţei”, a declarat Bogdan Mocanu, preşedintele clubului şi antrenorul de la ju-jitsu brazilian.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii