Opt constănţeni pleacă la Europene Tomitanii au învins liderul
Opt constănţeni pleacă la Europene: Tomitanii au învins liderul
09 Apr, 2014 00:00
09 Apr, 2014 00:00
09 Apr, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
1981
Marime text
Echipa de rugby Tomitanii Constanţa (antrenori Cristi Cojocaru şi Adrian Tinca) a dispus la scor de liderul CTMRTF Bucureşti cu 41-5 (24-0), într-o partidă jucată pe terenul CFR din Constanţa, în deschiderea etapei a zecea a Campionatului Naţional de juniori de până în 17 ani, zona Muntenia. Pentru gazde au punctat Enghin Sali (trei eseuri), Dragoş Burlacu (două eseuri), Radu Corcheş şi George Petiu (câte un eseu) şi Tiberiu Oţelea (trei transformări). În urma acestui succes, Tomitanii au urcat pe locul secund în clasament, cu 31 de puncte (CTMRTF are 34). Astăzi, Cristi Cojocaru, care face parte din colectivul tehnic al echipei naţionale Under-18 a României, pleacă, alături de şapte rugbyşti constănţeni, la Campionatul European din Polonia. Cei şapte sunt: Ovidiu Cojocaru, Alexandru Cozma, Ionel Melinte, Andrei Iurea, Vlad Popa (de la Cleopatra Mamaia), Mihai Lămboiu (de la Tomitanii) şi Cristian Strătilă (de la LPS „Nicolae Rotaru“). „Mult succes constănţenilor la turneul final“, le-a urat Robert Diaconescu, şeful arbitrilor constănţeni de rugby, care a condus partida Tomitanii - CTMRTF, împreună cu Marius Ţugurel şi Eduard Ploţchi. România va susţine primul meci la Europene contra Germaniei vineri, 11 aprilie, de la ora 16.00.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii