Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:40 11 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O tânără care îi aduce medalii Constanţei a scris o carte despre 100 de personalităţi mondiale „Există viaţă şi după ce ajungi în fotoliul rulant”

ro

14 Jun, 2013 00:00 1937 Marime text
Are 36 de ani, iar acum 22 de ani soarta crudă a condamnat-o la scaunul cu rotile. Nu s-a resemnat însă şi este extrem de activă într-o multitudine de domenii: sport, studii, campanii umanitare  

Marta Iozefina Bencze este gălăţeancă, însă reprezintă Constanţa în competiţiile sportive, în calitate de membru al Asociaţiei Judeţene a Sportului pentru Persoane cu Handicap. Este jurist, a scris o carte, se implică în campaniile de ajutorare a persoanelor cu dizabilităţi şi are un mesaj pentru cei cărora le-a trecut prin minte, fie chiar şi ca o umbră pasageră, gândul că pentru ei lumea nu mai are sens: „Nu cedaţi! Există viaţă şi după ce ajungi în fotoliul rulant”.

Jocurile Naţionale ale Persoanelor cu Dizabilităţi, desfăşurate în premieră la Constanţa, a impus-o atenţiei, încă o dată, pe Marta Iozefina Bencze, cea care i-a adus Constanţei patru medalii la această competiţie: trei de aur (la atletism - în probele de 100 m şi 200 m, şi la tenis de masă - individual) şi una de argint (la aruncarea suliţei). Nu sunt însă singurele sale prezenţe pe podium în acest an, a mai devenit campioană naţională şi la powerlifting, şi la tir cu pistolul, la întrecerile de la Galaţi. Pe lângă aceste sporturi, mai practică baschetul în fotoliu rulant şi îi place foarte mult fotbalul. Când era sănătoasă, a evoluat, competiţional, la atletism şi la handbal. „Îmi place foarte mult sportul şi îl voi practica mereu. Însă pentru mine nu e o prioritate, ci mai mult un hobby, din pricina lipsei timpului. E cea mai bună formă de integrare şi de solidaritate”, arată Marta Bencze. Ideea deplasării, pentru tot restul vieţii, cu ajutorul fotoliului rulant nu i-a adus deznădejde şi nu a doborât-o. Nu a închis-o în ea şi în casă. Dimpotrivă. Nu a cedat, iar dintr-o luptătoare a devenit o învingătoare. Persoană activă, pozitivă şi plină de optimism, a reuşit să doboare toate barierele. Are un masterat în drept european al afacerilor. A fost prima persoană cu dizabilităţi a Universităţii „Danubius” din Galaţi. A muncit mult la cartea „Personalităţi cu handicap care au influenţat istoria”, despre 100 de oameni celebri din toate timpurile care şi-au învins problemele de sănătate.

„Cel mai mult m-a impresionat cazul lui Jean-Dominique Bauby, fost redactor-şef al revistei Elle France, un om cu o sechelă foarte rară, sindromul blocat. Putea mişca doar pleoapa ochiului stâng, singura parte din el neatinsă de paralizie, însă, plin de voinţă, a reuşit să comunice, cu ajutorul unei tăbliţe cu litere. Numai prin clipiri, a scris chiar o carte, «Scafandrul şi fluturele», devenită atât best-seller, cât şi subiect pentru un film premiat la Cannes”, arată Marta Bencze, un exemplu grăitor că ţintuirea într-un fotoliu rulant nu este sinonimă cu condamnarea socială. „Există lume şi după ce ajungi într-un scaun cu rotile. Cei aflaţi în această situaţie trebuie să-şi vadă de viaţă şi de visele lor. Eu încerc în fiecare zi să trec peste barierele din societate. Viaţa m-a schimbat, m-a maturizat de timpuriu. La competiţiile sportive particip mereu cu gândul să câştig. La mine, simţul competitivităţii este foarte dezvoltat. Am o linguriţă de sănătate într-un corp foarte firav, dar inima mea poate şi vrea multe. Dacă nu încerci, nu ai cum să nu reuşeşti. Toţi cei cu dizabilităţi trebuie să facă sport. Este o formă de vizibilitate în societate”, mai spune Marta, care este implicată şi în activităţile unor organizaţii non-guvernamentale din Galaţi şi Bucureşti. De asemenea, a organizat campanii de strângere de fonduri pentru copii şi este speaker motivaţional.

A fost patru zile în comă profundă

Marta Bencze a fost un copil normal până la vârsta de 14 ani, când, într-o dimineaţă, s-a trezit cu durere la picioare, iar după ce s-a aşezat pe un scaun, nu s-a mai putut ridica. Diagnosticul a fost nemilos - paraplegie flască, un caz foarte rar, care apare unul la un milion de paraplegici. Aşa a ajuns în fotoliu rulant. În 2005, viaţa sa a trecut printr-o mare cumpănă. Au apărut complicaţii, iar septicemia s-a împrăştiat pe 99,2% din organism. A stat patru zile în comă profundă, iar medicii nu i-au dat nicio şansă de supravieţuire. Graţie proverbialei sale încrederi şi a iubirii pe care o are faţă de viaţă a izbândit însă. „Am avut aproape familia, foarte mulţi prieteni, dar şi medici extrem de buni. Toţi au luptat alături de mine pentru că au văzut că vreau să trăiesc. Dacă iubeşti viaţa şi îţi doreşti cu ardoare să fii pe această lume, Dumnezeu te ajută. Cazul meu a fost pentru medici o adevărată lecţie de viaţă”, arată Marta, care a stat şase luni în spital, apoi tot atât la pat, acasă, iar recuperarea a durat un an. Din această cauză, a trebuit să întrerupă studiile şi sportul, însă, după ce şi-a revenit, le-a reluat cu şi mai multă râvnă.

Constanţa a ridicat ştacheta

Marta Bencze concurează pentru Constanţa întrucât are mulţi prieteni la malul mării, iar Asociaţia Judeţeană a reuşit să atragă sprijin şi fonduri, oferindu-le condiţii bune sportivilor săi. „Cei de la Constanţa au înfiinţat asociaţia de puţini ani, însă dovedesc mult profesionalism în organizarea competiţiilor sportive. Au ridicat ştacheta pe plan intern. Cu o muncă titanică, preşedintele AJCSPH, Ion Gembăşanu, a făcut faţă. Alte cluburi din ţară, cu zeci de ani de activitate în spate, nu au reuşit atâtea. Nu întâmplător organizarea Jocurilor Naţionale i-a fost atribuită Constanţei, care are ajutor local. Reprezint Constanţa cu mare drag, însă nu mi-am trădat oraşul. Orice sportiv ar face aşa, dacă i se oferă facilităţi. Eu sunt legată de Constanţa şi de Mangalia, unde am făcut recuperare şi am învăţat în primii trei ani de liceu”, mai spune Marta Iozefina, ale cărei nume şi prenume au rezonanţe maghiare, întrucât bunicul din partea tatălui ei a fost român de această etnie. „Sunt mândră de numele meu. Nu l-am cunoscut pe bunicul. A murit când tata avea 14 ani. L-a învăţat însă mereu să fie un bun român”, mai spune membra AJSPH Constanţa. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii