Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:53 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O nouă victorie la scor cu CS Năvodari Farul întâlneşte Dinamo în Cupa României, la Buzău

ro

20 Oct, 2014 00:00 1827 Marime text
Vicecampioana României la rugby, RCJ Farul Constanţa, a încheiat cu o victorie la scor, 79-3 (38-0), sâmbătă, pe teren propriu, cu CS Năvodari (locul trei în eşalonul secund), seria meciurilor din grupa Dobrogea a Cupei României. Pentru Farul au marcat Alex Tuchashvili (trei eseuri), Dale Sabbagh (două eseuri şi şase transformări), Adrian Apostol (două eseuri şi o transformare), Cătălin Pastramă, Răzvan Olescu, Ralulu Jonettani, Liviu Dumitru, Matt Taljard şi Mircea Sărăcilă (câte un eseu). Punctele echipei CS Năvodari au fost reuşite de Alexandru Trandafir (o lovitură de pedeapsă).

RCJ Farul a încheiat pe locul doi grupa, după CSM Olimpia Bucureşti, iar în sferturi va întâlni Dinamo Bucureşti, câştigătoarea zonei Muntenia. Meciul se va juca miercuri, 29 octombrie, pe teren neutru, la Buzău.

„Scorul nu ne-a interesat prea mult, fiind preocupaţi mai mult de jocul tinerilor care au intrat pe teren. S-a remarcat din nou Răzvan Olescu, dar şi cei care au jucat pentru prima oară, pe care îi felicit. Au văzut şi ei ce înseamnă să intri într-o echipă profesionistă, într-un sistem de joc bine pus la punct. Cu câteva excepţii, am respectat adversarul. Contra lui Dinamo, vom folosi cu siguranţă tineri, dar vor veni şi jucătorii care au fost la echipa Lupii Bucureşti. Vom încerca să facem o echipă foarte bună, un mix între tineri şi experimentaţi, pentru că obiectivul nostru nu e câştigarea Cupei, ci să construim un grup pentru campionatul viitor“, a declarat Cristian Petre, antrenor al Farului, alături de Cătălin Nicolae.
 
Sursa foto: super-liga.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii