Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:41 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O jumătate de oră fenomenală la ultimul meci Derby-ul etapei în Liga 1 se joacă duminică, la Ovidiu, FC Viitorul - FCSB!

ro

25 Aug, 2018 00:00 2104 Marime text
Derby-ul rundei a şasea a Ligii 1 se joacă duminică, 26 august, la Ovidiu, de la ora 21.00: FC Viitorul - FCSB! Înaintea partidei de ieri, care a deschis etapa, Concordia Chiajna - Astra Giurgiu, FCSB ocupa locul doi, cu zece puncte, în vreme ce FC Viitorul se afla pe trei, cu şapte puncte, astfel că partida stârneşte un interes enorm în rândul suporterilor.
 
Potrivit datelor statistice postate pe site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal, cele două formaţii s-au întâlnit până acum în primul eşalon de 19 ori, iar palmaresul le este favorabil celor de la FCSB, care s-au impus de 13 ori. Echipa lui Hagi are trei victorii, iar două partide s-au încheiat la egalitate.
 
În meciurile în care FC Viitorul a fost gazdă (nouă la număr), s-au înregistrat două victorii ale echipei constănţene, şase ale FCSB şi o remiză. Prima întâlnire a avut loc pe 11 noiembrie 2012, în fieful Viitorului, şi s-a încheiat cu 4-0 pentru FCSB (marcatori Chipciu, Gardoş şi Rusescu 2). FC Viitorul a realizat primul succes pe 19 mai 2013, în celebra partidă FCSB - Viitorul 2-5 (Nikolic, Rocha / Chiţu 2, Dică, Larie, Nikolov), care a rămas până în prezent confruntarea dintre cele două formaţii cu cele mai multe goluri marcate. Mediile de vârstă ale celor două loturi sunt 22 de ani şi 6 luni (FC Viitorul), respectiv 24 de ani şi 11 luni (FCSB).

A încheiat meciul cu doi oameni în minus

În campionatul 2013-2014, FCSB s-a impus în ambele jocuri (4-0 acasă şi 3-0 în deplasare). Pe 22 martie 2015, echipa din capitală a câştigat iar la scor, 4-1 pe teren propriu, însă în turul sezonului 2014 / 2015, echipa lui Gigi Becali s-a impus foarte greu, scor 1-0, în urma unui gol marcat de Gabi Iancu din penalty. Antrenată la acea vreme de Bogdan Argeş Vintilă, FC Viitorul a încheiat meciul cu doi oameni în minus, după ce Ţîru şi Buzbuchi au fost eliminaţi. Cele două partide din sezonul regulat al stagiunii 2015 / 2016 (ambele încheiate cu 1-0 pentru roş-albaştri) au fost mult mai echilibrate. În turneul play-off, experienţa multiplei campioane a României şi-a spus cuvântul, actuala FCSB impunându-se cu 3-1 în deplasare şi cu 3-0 acasă.

Partidă fantastică pe teren propriu

În sezonul 2016/2017 FC Viitorul a devenit campioană a României, iar FCSB a terminat pe doi, dar a contestat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne titlul echipei lui Hagi. Încercarea a rămas fără rezultat, TAS confirmând că Viitorul este campioană. Pe 18 martie 2017, trupa constănţeană a reuşit a doua victorie cu FCSB, după un meci fantastic pe teren propriu. Scorul a fost 3-1, prin golurile lui Florinel Coman, Vad Morar, Carlo Casap, respectiv Denis Alibec. Cea mai recentă confruntare directă a fost pe 21 aprilie 2018, Viitorul - FCSB 2-2 (Vînă, Gavra / Man, Budescu), în etapa a şasea a turneului play-off, gazdele conducând cu 2-0 în minutul 35! Ultima victorie reuşită de bucureşteni a venit pe 11 martie 2018, FCSB - Viitorul 2-1 (Budescu, Momcilovic / Mladen), în vreme ce ultimul succes al elevilor lui Gică Hagi este cel din 9 septembrie 2017, Viitorul - FCSB 1-0, gol înscris de Eric de Oliveira.

Dică a jucat trei sezoane la FC Viitorul

„Ca de fiecare dată, partida va fi una specială pentru Gheorghe Hagi, cel care a cunoscut primele mari succese ca fotbalist în tricoul roş-albaştrilor, pentru care a evoluat din iarna sezonului 1986-1987 pînă în vara anului 1990.
 
În tot acest timp, a cucerit de trei ori campionatul României, a jucat în Supercupa Europei din februarie 1987, când a şi marcat singurul gol al meciului cu Dinamo Kiev, apoi a ajuns în semifinala CCE 1987-1988 şi în finala CCE 1988-1989“, se arată pe site-ul oficial al LPF, care notează că evoluţiile remarcabile ale „Regelui“ de la echipa bucureşteană şi de la echipa naţională i-au adus, după Campionatul Mondial din 1990, transferul la Real Madrid. Hagi a şi antrenat gruparea din capitală în startul sezonului 2007-2008, când a şi izbutit calificarea în grupele Ligii Campionilor. Decarul acelei formaţii era chiar actualul tehnician al FCSB, Nicolae Dică, care a jucat şi la FC Viitorul, „având un rol important în istoria dobrogenilor, pentru care a evoluat timp de trei sezoane, contribuind la promovarea acestora din 2011-2012, dar şi la îndeplinirea obiectivelor pe prima scenă în ediţiile 2012-2013 şi 2013-2014“.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi:
 
FC Viitorul joacă duminică la Ovidiu cu FCSB. Gică Hagi spune că va ieşi un meci frumos

Biletele de intrare la meciul FC Viitorul - FCSB se pot achiziţiona de mâine. Partida se joacă duminică
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii