Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:03 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Numele de pe lista de antrenori Ce adversar întâlnește FC Farul în amicalul de sâmbătă

ro

25 Jul, 2013 00:00 2749 Marime text
FC Farul va disputa sâmbătă, 27 iulie, un meci amical, iar după toate probabilitățile adversarul va fi echipa Avântul Comana (Liga a V-a), care a încheiat sezonul trecut pe locul patru. Meciul s-ar juca la Comana, ora de start urmând să se stabilească astăzi. „Vrem să disputăm un meci amical. După două săptămâni de pregătire, se impune o partidă de verificare”, a declarat antrenorul care conduce pregătirea Farului, Ion Răuță. În lot figurează și un jucător nou, mijlocașul Enghin Amet, care a mai fost la echipă. Fotbaliștilor nu li s-a comunicat nimic până acum în privința acordului de asociere dintre FC Farul și Consiliul Județean Constanța, care urmează să preia majoritatea (51%) în club, celelalte procente deținându-le actualul patron, Giani Nedelcu (34%) și zece membri fondatori (15%). „Marinarii” auziseră că va veni în vestiar Cristinel Dragomir, vicepreședintele CJC, să le comunice noutățile, însă nu s-a întâmplat așa până acum și că luni li se va da vestea oficială. Potrivit unor surse apropiate echipei, cele două părți au căzut de acord asupra tuturor aspectelor. În curând, va fi numit și staff-ul tehnic. Antrenorul va fi sigur constănțean, vorbindu-se că cele trei nume de pe listă sunt Petre Grigoraș, Constantin Gache și Ștefan Petcu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Vld 25 Jul, 2013 15:35 Ce bataie le dam la aia de la Comana!Fortza Farul!
  • tiobald 24 Jul, 2013 23:26 Doamne ajuta! cu grig ar fi super!