Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:54 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Naţionala României a ratat calificarea în sferturi la Campionatul European

ro

30 Mar, 2021 21:17 2805 Marime text
  • Tricolorii nu au pierdut niciun meci în grupă, dar au încheiat pe locul trei în clasament, mai departe mergând Ţările de Jos şi Germania.
 
Echipa naţională de fotbal tineret a României a disputat în această seară ultimul meci din grupa A de la Campionatul European găzduit de Ungaria şi Slovenia.

La Budapesta, tricolorii mici, antrenaţi de Adrian Mutu, au întâlnit selecţionata Germaniei, cu care au remizat, 0-0, rezultat care, coroborat cu cel al celeilalte partide din etapă, Ţările de Jos (Olanda) - Ungaria 6-1, a eliminat România de la Euro.

Faţă de precedentele două partide, 1-1 cu Ţările de Jos şi 2-1 cu Ungaria, Mutu a operat mai multe schimbări în echipa de start, iar cei doi jucători de la FC Viitorul disponibili pentru această partidă, fundaşul stânga Radu Boboc şi mijlocaşul Andrei Ciobanu, nu s-au aflat în primul 11, Boboc intrând însă pe parcurs pe teren.

Un alt fotbalist al echipei constănţene, atacantul George Ganea, a fost suspendat pentru acest meci.

România a jucat cu: 1. A. Vlad (cpt.) - 19. Vlădoiu, 4. Al. Pașcanu (5. Drăgușin, 63), 13. D. Ciobotariu, 16. Haruț - 14. Oaidă, 6. Dulca (10. Moruțan, 57), 18. Itu (11. A. Ciobanu, 45) - 22. Olaru, 21. Ad. Petre (17. Oct. Popescu, 76), 20. Mățan. 

În minutul 72, Germania a ratat un penalty, Nmecha trimiţând în bară. De asemenea, în minutul 90, mingea trimisă cu capul de Pieper a lovit transversala. Şi România a avut o bară, prin fostul jucător al FC Viitorul Alexandru Măţan, în prima repriză.   
    
România nu a depăşit grupa, neajungând astfel în sferturi, deşi nu a pierdut niciun meci dintre cele trei jucate. În faza următoare au mers Ţările de Jos şi Germania.

Clasament final: 1. Ţările de Jos - 5p (golaveraj 8-3), 2. Germania - 5p (4-1), 3. România - 5p (3-2), 4. Ungaria - 0p (2-11).  

Sursa foto: Facebook (Echipa naţională de fotbal a României)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii