Natație Daria Silişteanu, de la CSM Constanța, a câștigat titlul european la junioare, cu un nou record național! (P)
Natație: Daria Silişteanu, de la CSM Constanța, a câștigat titlul european la junioare, cu un nou record național!
08 Jul, 2026 21:19
ZIUA de Constanta
684
Marime text
684
Marime text

La Munchen (Germania), în aceste zile, se desfășoară întrecerile Campionatelor Europene de înot pentru juniori, competiție la care participă cei mai valoroși tineri înotători de pe continent.
Tânăra, dar talentata Daria Silişteanu, de la CSM Constanța, a făcut o cursă extraordinară în proba de 50 metri spate, adjudecându-și titlul continental, cu un nou record național, 27,94 secunde.
Pe următoarele locuri ale podiumului s-au clasat Irene Ciercoles Galve (Spania), cu 27,97 secunde, și Jeanne Lechevalier (Franța), cu 28,07 secunde.
Daria Silişteanu se calificase în finala probei de 50 m spate, după ce a fost înregistrată, marți, 7 iulie 2026, cu al doilea timp din semifinale, 28,11 secunde.
Ea va mai concura sâmbătă și duminică în proba de 100 metri spate.
De la CSM Constanța vor mai evolua la competiția continentală Aissia Prisecariu și Tudor Iordache.
Fetele sunt pregătite de antrenorul Andrei Pinticanu, iar Tudor de antrenorul Oussema Rebai.
Hai România! Hai Constanța!, este mesajul CSM Constanța.
Citește și:
CSM Constanța natație
Daria Silișteanu, dublă campioană a României și record național de seniori stabilit (GALERIE FOTO)
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


