Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:18 20 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„N-a fost ziua mea bună“ Eliminată în sferturi la Australian Open, Simona Halep îşi va păstra însă locul trei mondial

ro

28 Jan, 2015 00:00 825 Marime text
Cea mai bună jucătoare de tenis din România, constănţeanca Simona Halep, a fost eliminată, ieri, în sferturile de finală ale Australian Open, fază a competiţiei în care se oprise şi anul trecut.
 
Clasată pe locul trei în ierarhia mondială şi cap de serie numărul 3, Simona a cedat cu 4-6, 0-6, după o oră şi nouă minute, în disputa cu rusoaica Ekaterina Makarova (locul 11 WTA şi a zecea favorită la Melbourne). Halep înregistrează astfel prima înfrângere din 2015, dar se va menţine pe locul trei în topul WTA şi după încheierea Australian Open. Dacă ajungea în semifinale, constănţeanca o întâlnea pe Maria Şarapova (Rusia, 2), care, tot ieri, a trecut de Eugenie Bouchard (Canada, 7), scor 6-3, 6-2. Prezenţa în sferturi este recompensată cu 430 de puncte WTA şi 340.000 de dolari australieni (240.000 de euro). În caz că se califica în penultimul act, Halep urma să primească 780 de puncte WTA şi 650.000 de dolari australieni (aproximativ 450.000 de euro).   

 Simona Halep - „Ekaterina a meritat victoria“

 „N-a fost ziua mea bună. Ekaterina a meritat victoria. A jucat foarte bine şi a avut totul de partea ei, inclusiv norocul în ce priveşte mingile la limită. M-a surprins şi tactica ei. Mă aşteptam să lovească mai tare. Sunt supărată că n-am putut să joc tenisul meu obişnuit. N-am evoluat sub presiune, dar am fost puţin stresată. N-am simţit mingea, n-am simţit meciul. De la începutul partidei mi-am dat seama că ceva e în neregulă, am încercat să schimb, dar n-am reuşit. În setul secund, n-am mai crezut deloc în mine. Totuşi, cred că sunt pe drumul cel bun în cariera mea. Am început anul foarte bine. Am câştigat un titlu, iar la Australian Open am reuşit câteva meciuri foarte bune. Am încredere că acest sezon va fi mai bun decât precedentul“, a declarat Simona Halep.

 Horia Tecău joacă, azi, în sferturi

 Astăzi, în jurul orei 3.00 (ora României), va evolua în sferturile probei de dublu masculin de la Australian Open constănţeanul Horia Tecău. Acesta face pereche cu olandezul Jean-Julien Rojer, iar cei doi, favoriţii numărul 6, se vor duela pentru un loc în semifinale cu dublul Florin Mergea (România) / Dominic Inglot (Marea Britanie).    

Ti-a placut articolul?

Comentarii