Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:10 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Munca multa pentru ambele "tabere"

ro

15 May, 2003 00:00 750 Marime text
Selectionarea micutelor gimnaste se face inca de la gradinita. "Mergem prin gradinite, anuntam ca avem nevoie, impartim fluturasi. Apoi, o perioada, copiii sunt supusi la pregatire. Nu absolut toti sunt talentati. Dintre ei raman cei cu calitati: cu forta, putina mobilitate, viteza, indemanare. Le trebuie foarte mult curaj si ambitie de a ajunge campion. Sunt copii cu foarte multe calitati, dar care, dupa o perioada, nu mai vor sa vina atunci cand munca devine serioasa si nu mai ai timp sa te joci. Pentru ca la inceput, pe langa antrenamente, ne si jucam. Altfel, el nu mai vine. Daca a indragit acest sport, indiferent de problemele pe care le va intampina pe parcurs, va veni sigur la gimnastica. Iar pana cand vor ajunge sa concureze, trec 3-4 ani de munca", spune Olga Didilescu. Si ca profesor este greu. "Noi suntem incadrati profesori ca orice profesor de scoala generala sau liceu, cu 18 ore saptamanal. Dar orele acestea se dubleaza. Nu mai exista antrenamente de doua ore la grupele cu copii de concurs. Ne ghidam dupa niste programe impuse de federatie. Este multa munca si, daca nu-ti place ceea ce faci, nu faci fata".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii