Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:21 16 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„„Minuni puteam face doar dacă eram jucător” Nicușor Constantinescu s-a implicat în venirea ca antrenor la Farul a lui Ștefan Petcu

ro

27 Nov, 2013 00:00 1887 Marime text
FC Farul s-a mișcat rapid și, ieri, la doar o zi după demisia lui Ion Răuță, a și numit un antrenor nou. Acesta este Ștefan Petcu, fosta glorie a „marinarilor”, care activa la Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”. „Au fost atâția antrenori pe aici și trebuia să-i vină rândul și lui Fane Petcu. A fost un mare jucător al Farului. De fapt, cel mai mare. Am discutat cu persoane din Constanța care sunt de acord să ne susțină și s-a hotărât să-l numim pe Ștefan Petcu. Vor veni două - trei societăți să ne ajute financiar”, a declarat Giani Nedelcu, patronul Farului. „Mi s-a oferit o șansă, voi încerca să pregătesc echipa cât mai bine pentru a obține rezultatele care să ne asigure intrarea în play-off, unde obiectivul va fi promovarea. Fără un obiectiv, nu puteam accepta.

Va fi foarte greu, este puțin cam târziu, dar mă bucur foarte mult că s-a apelat la mine. De atâția ani nu am avut șansa să antrenez echipa mare a Farului, am fost doar la juniori și la tineret. Am mai avut discuții și în vară să preiau echipa. Am venit la multe meciuri de pe teren propriu ale Farului. La început au fost unele rezultate îmbucurătoare, care au dat speranțe, dar apoi au venit oscilații, cred că din cauza pregătirii neuniforme a lotului. Evoluțiile echipei din meciurile cu Rapid și CSMS Iași îmi dau însă speranțe că putem îndeplini obiectivul. În câteva zile așteptăm și președintele, ne mai trebuie patru - cinci jucători, în prioada de transferări. Nu pot face minuni în două - trei zile, poate doar dacă aș fi jucat, dar nu mă legitimează domnul Giani, că am depășit vârsta.

Voi încerca să-i mobilizez bine pe jucători pentru meciul de sâmbătă cu SC Bacău. Stadionul se poate umple cu un joc bun, cu jucători buni și cu rezultate”, a spus Fane Petcu. Fostul mare jucător al Farului a dezvăluit că la venirea sa la Farul a contribuit și președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu. „Am fost luat și eu din scurt, dar rugămintea lui Nicușor Constantinescu, care a apelat la serviciile mele, este ordin pentru mine. Am obținut acceptul lui Gică Hagi de a pleca de la Academie. A vorbit Nicușor Constantinescu cu el și l-a lămurit. Dacă Gică nu-mi dădea drumul, nu plecam. La Academia aveam siguranță, dar sper să am rezultate și la Farul și să rămân cât mai mult”, a precizat Ștefan Petcu. În urma demisiei lui Neculai Tănasă, Farul urmează să numească și un nou președinte. Giani Nedelcu a spus că nu se grăbește cu această decizie, prioritară era înscăunarea antrenorului. „Nu ne trebuie neapărat un președinte. Cine vine trebuie să fie un bun manager, să aducă sponsori și să-i fie bine echipei”, a arătat Nedelcu.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • ANONYMOUS 27 Nov, 2013 14:30 Asta cu managerul bun... nu e valabila in fotbalul romanesc. Exista un sg presedinte de calitate si un manager desavarsit in fotbalul romanesc si desi nu-mi place s-o recunosc este vorba de Iuliu Muresan de la CFR Cluj. In ultimii 2 ani, clujenii nu au rezultate dar nu din cauza managementului prost ci din cauza nivelului investitiilor facute de Paszkany care au scazut vizibil. Fata de Constanta la CFR Cluj pe langa un manager bun, echipa are un antrenor de calitate, PETRE GRIGORAS. La noi e vorba lunga, saracie, promisiuni pe hartie si mai nou POLITICA. Fane Petcu demonstreaza inca odata ca in Constanta ca sa ajungi undeva trebuia sa fi sluga sistemului ”rugamintea lui N. Constantinescu a fost ordin pentru mine". LA FARUL AVEM NEVOIE DE OAMENI PRICEPUTI CARE SA VINA LANGA CLUB SA FACA TOTUL PENTRU PERFORMANTA SPORTIVA NU PENTRU CEA ELECTORALA !!! Politicul si Mazare nu au dat niciodata 2 bani pe Farul si nu vor da nici acum. Se apropie alegerile euro-parlamentare iar Farul este din nou o jucarie a sistemului de a manipula, iubitorii fotbalului constantean pentru a obtine niste voturi care sa-i tina pe bani grei la Bruxelles si sa le asigure o perioada linistita la pensie.