Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:24 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mihaela Plăeaşu, sfert de finală Cristian Pletea, din Constanţa, a câştigat Openul Cehiei

ro

13 Feb, 2016 00:00 3626 Marime text
Jucătorul constănţean de tenis de masă Cristian Pletea s-a impus în proba de dublu masculin (juniori) a Openului Cehiei, de la Hodonin. 
 
Aflat pe locul 12 în clasamentul mondial Under-18 şi pregătit de Stelian Haşoti, Cristian a făcut dublu cu Andreas Levenko, din Austria, iar cei doi au dispus în finală de cuplul Darko Jorgic (Slovenia) - Tomas Polansky (Cehia), scor 3-1 (11-8, 13-11, 5-11, 13-11). Până în ultimul act, Pletea şi Levenko au realizat victoriile: în semifinală - 3-2 (4-11, 11-5, 13-11, 6-11, 12-10) cu Takeru Kashiwa şi Yu Kayama (ambii din Japonia); în sferturi - 3-1 (11-3, 11-8, 9-11, 11-5) cu Batuhan Ulucak şi Abdullah Yigenler (ambii din Turcia); în optimi - 3-1 (11-9, 11-5, 9-11, 11-7) cu Tomasz Kotowski şi Lukasz Wachowiak (ambii din Polonia); în „16“-imi - 3-2 (11-8, 7-11, 6-11, 13-11, 11-3) cu Stefan Peko şi Tibor Spanik (ambii din Slovacia).
 
În proba de simplu, în schimb, Pletea a pierdut, clar, în „16“-imi, în faţa lui Anders Lind, din Danemarca, care a câştigat cu 4-0 (11-9, 11-8, 12-10, 13-11).
 
La dublu, dar la feminin, a evoluat şi constănţeanca Mihaela Plăeaşu, care a avut-o parteneră în această probă a junioarelor pe românca Andreea Clapa. Cele două s-au oprit în sferturi, după o înfrângere cu 2-3 (4-11, 11-5, 11-8, 8-11, 6-11) în meciul cu sârboaicele Tijana Jokic şi Dragana Vignjevic. Plăeaşu şi Clapa au avut liber în primul tur de pe tabloul principal, după care, până în sferturi, au realizat două victorii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii