Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:26 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Miercuri, plătim primele pentru victoria cu Rapid” Giani Nedelcu anunţă un nou transfer important la FC Farul

ro

16 Sep, 2015 00:00 2774 Marime text
După ce a transferat în vară mulţi jucători experimentaţi, precum Sorin Chiţu, Cristocea, Pătulea, Nicorec, Barna, Adrian Ionescu, Silviu Ilie, Milea, Bratu sau Marius Rusu, iar contractele lui Florin Pătraşcu şi Alexandru Grigoraş a fost prelungite, totul pentru a se alcătui o echipă capabilă să promoveze în primul şalon, FC Farul continuă să achiziţioneze fotbalişti cu nume.

După cum a declarat Giani Nedelcu, preşedintele Consiliului Director al clubului constănţean, următorul transfer va fi cel al unui alt mijlocaş român de calibru, acesta venind de la o echipă din Liga 1. „În două - trei zile, luăm un jucător care, acum câţiva ani, era cel mai bun mijlocaş din România”, a spus Giani Nedelcu.

După trei etape scurse din Liga a 2-a, FC Farul se află pe locul opt în clasament, cu trei puncte, însă „marinarii“ au un meci în minus, după ce sâmbăta trecută au avut rundă liberă. Jucătorii pregătiţi de Constantin Gache, Ion Barbu şi Gică Mina au debutat cu o înfrângere la Piatra Neamţ (0-2), dar apoi au învins Rapid Bucureşti la Constanţa (1-0), ambele adversare fiind echipe retrogradate din Liga 1.

În etapa următoare, Farul dispută un nou meci dificil, pe teren propriu cu Academica Clinceni, o echipă căreia îi surâde şi ei obiectivul de promovare imediată în Liga 1. Partida se joacă vineri, 18 septembrie, de la ora 19.00, pe stadionul „Farul“, biletele costând 5 lei (la peluze) şi 10 lei (la tribune).

„Normal, ţintim victoria şi cu Academica Clinceni. Miercuri (n.r. astăzi), se plătesc primele pentru succesul cu Rapid. În acest moment, sunt mulţumit 50% de startul de campionat. Dacă vom câştiga şi vineri, voi fi mulţumit 75%. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Am învins Rapid, care, sigur, e o echipă puternică, dar nu cea din anii trecuţi, astfel încât să ne bucurăm că am bătut Real Madrid. Giuleştenii au pierdut (în Cupa României) şi cu ACS Berceni. E important să legăm cât mai multe victorii. Trebuie să arătăm constanţă şi să dovedim şi pe teren, în cât mai multe meciuri, să avem echipă valoroasă”, a punctat Giani Nedelcu.

După trei etape, clasamentul seriei întâi a Ligii a 2-a este următorul: 1. Dunărea Călăraşi - 7p, 2. Rapid Bucureşti - 6p, 3. Rapid CFR Suceava - 6p, 4. Dacia Unirea Brăila - 6p, 5. Academica Clinceni - 4p, 6. SC Bacău - 4p, 7. Ceahlăul Piatra Neamţ - 3p, 8. Farul - 3p, 9. CS Baloteşti - 3p, 10. Oţelul Galaţi - 3p, 11. Gloria Buzău - 1p, 12. ACS Berceni - 1p, 13. Bucovina Pojorâta - 1p.

În afară de meciul Farul - Academica Clinceni, în runda a patra a Ligii a 2-a au mai fost programate partidele: Bacău - Suceava, Oţelul - Pojorâta, Berceni - Brăila, Baloteşti - Călăraşi şi Buzău - Rapid. Toate aceste partide se joacă sâmbătă, de la ora 11.00, iar Ceahlăul are rundă liberă.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii