Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:25 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Meciul FC Viitorul - Academica Clinceni se joacă sâmbătă. Rezultatele testelor Covid-19 au ieșit negativ după a treia prelucrare

ro

10 Jul, 2020 19:34 3367 Marime text

Meciul FC Viitorul - Academica Clinceni, din etapa a noua a turneului play-out din Liga 1, programat inițial astăzi, de la ora 18.00, la Ovidiu, a fost amânat pentru mâine.

Cauza? Șapte teste Covid-19 de la formația de pe litoral sunt invalide, iar în această situație meciul nu se poate juca.

Oficial! Din cauza rezultatelor invalide a 7 persoane din cadrul formație noastre, observatorul de joc din partea LPF a decis ca partida dintre FC Viitorul Constanța și Academica Clinceni, care ar fi trebuit să se dispute vineri, 10 iulie, de la ora 18:00, să aibă loc sâmbătă, 11 iulie, de la ora 15:00!, a fost mesajul clubului constănțean.

Nu s-a prelevat suficient material pentru ca acele teste să fie valide. Se va relua testarea la cele șapte cazuri. La restul persoanelor, rezultatele au venit și sunt negative, a declarat Iustin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, la Digi Sport.

Am respectat întocmai prevederile protocolului, am făcut testele la datele stabilite. Șapte teste au fost neconcludente și trebuie repetate. În această seară, vor fi repetate și mâine dimineață vom avea noile rezultate. Au fost testate 36 de persoane, iar cele șapte nu știm ce sunt, jucători sau alte persoane. Suntem supărați și noi, eram pregătiți să jucăm, a spus și Gică Popescu, președintele FC Viitorul, conform sursei citate.

UPDATE:
 
FC Viitorul a anunțat în această seară că, la reverificare, toate rezultatele testelor au iesit negativ. Rezultatele testelor Covid-19 au iesit negativ după a treia prelucrare
 

În urma rezultatelor neconcludente apărute la unele dintre testele Covid-19, efectuate miercuri, 8 iulie, în cadrul echipei noastre, vineri, 10 iulie, au fost reverificate toate aceste analize.

Toate rezultatele testelor au iesit negativ după a treia prelucrare!

Astfel, partida FC Viitorul Constanța - Academica Clinceni, din etapa a 9-a din play-out-ul Ligii 1 va avea sâmbătă, 11 iulie, de la ora 15.00, a fost anunțul clubului.


Sursa foto: Facebook (FC Viitorul)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii