Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:46 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Meci de titlu şi pentru echipa U-17 FC Viitorul U-19 s-a întărit cu un fotbalist de la Naţionala lui Contra, pentru finala cu Dinamo

ro

02 Jun, 2018 00:00 2233 Marime text
Sâmbătă şi duminică vor avea loc finalele Ligii Elitelor Under-19 şi Under-17. În ambele finale naţionale, şi-au croit drum juniorii centrului de copii şi juniori al Academiei Hagi.
 
Pregătită de Cristian Cămui şi Vasile Mănăilă, FC Viitorul U-19 va disputa finala Ligii Elitelor contra lui Dinamo Bucureşti, meciul fiind programat duminică, 3 iunie, de la ora 11.00, pe stadionul Juventus. Parcursul formaţiei FC Viitorul U-19 până în finala Ligii Elitelor a fost următorul: locul 1 în Seria a 6-a a Campionatului Naţional U-19, înaintea formaţiilor CSA Steaua, ACS Performer, FC Voluntari II, Academia Farul şi Unirea Slobozia; locul 1 în Seria Est a Ligii Elitelor U-19, înaintea echipelor Dinamo Bucureşti, Concordia Chiajna, FC Voluntari, Juventus Bucureşti, CSM Poli Iaşi, CSS Târgovişte, Viitorul Argeş, Dunărea Călăraşi şi LPS Iaşi; câştigătoare a semifinalei cu CFR Cluj (locul secund în Seria Vest), 4-1 şi 1-2.
 

Campioana va juca în Youth League

 
Pentru marea finală, FC Viitorul U-19 s-a întărit cu mijlocaşul Tudor Băluţă, convocat iniţial de Cosmin Contra la reprezentativa de seniori a României pentru dubla amicală cu Chile şi Finlanda. Tânărul fotbalist a jucat în prima partidă, de la Graz (Austria), debutând la echipa mare, după care s-a întors la echipa de club. „La solicitarea FC Viitorul, staff-ul tehnic al primei reprezentative i-a permis lui Tudor Băluţă să revină alături de clubul său pentru pregătirea finalei Ligii Elitelor U19, competiţie a cărei câştigătoare va oferi reprezentanta României în UEFA Youth League, cea mai prestigioasă competiţie continentală de juniori“, se arată pe site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.
 

Două victorii în semifinală

 
FC Viitorul U-17 (antrenori, Constantin Fălină şi Nicolae Roşca) va juca finala Ligii Elitelor U-17 împotriva CSU Craiova, sâmbătă, 2 iunie, de la ora 12.30, la Centrul de Fotbal Buftea. Până la meciul pentru titlu, echipa constănţeană a mers astfel: locul 1 în Seria a 6-a a Campionatului Naţional U-17 cu maximum de puncte, înaintea formaţiilor Academia Farul, CSA Steaua, ACS Performer, FC Voluntari II şi Unirea Slobozia; locul 1 în Seria Est a Ligii Elitelor U-19, înaintea echipelor Sporting Vaslui, Juventus Bucureşti, Regal Sport Bucureşti, Dunărea Călăraşi, Petrosport Ploieşti, Dinamo Bucureşti, LPS Piatra Neamţ, Concordia Chiajna şi Steagu Roşu Braşov; câştigătoare a semifinalei cu UTA U-17 (locul secund în Seria Vest), 1-0 şi 4-0.
 
Sursa foto: FC Viitorul
Citeşte şi:
 
https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/sport/update-alexandru-cicaldau-de-la-fc-viitorul-titular-in-amicalul-romania-chile-660351.html
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii