Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:22 19 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Mazăre, uită-te, ziua ta s-apropie!” Suporterii ploieşteni ameninţă că vor protesta şi la Constanţa (video)

ro

15 Aug, 2013 00:00 2308 Marime text
Suporterii echipei Petrolul Ploieşti au sărit cu mic, cu mare în sprijinul fotbalistului Hamza Younes, care îi acuză pe body-guarzii primarului municipiului Constanţa că l-au agresat, pe plaja de la Mamaia, în urma unui conflict pe care jucătorul l-a avut în apa mării cu Radu Mazăre.

Furioşi la culme pentru acest incident, fanii ploieştenilor au reacţionat imediat şi, prin intermediul unei scrisori publice, au anunţat mai multe acţiuni pe care le vor desfăşura împotriva lui Radu Mazăre. Pentru început, au participat la o adunare, în faţa Palatului Administrativ din Ploieşti, unde şi-au reafirmat sprijinul pentru tunisianul Hamza Younes şi au scandat contra lui Mazăre. S-au strâns în jur de 500 de fani, acţiunea durând 45 de minute şi neînregistrându-se incidente. „Hamza, nu uita, Petrolu-i de partea ta!”, au strigat fanii, care le recomandă tuturor turiştilor să nu mai meargă la Mamaia cât va fi primar Radu Mazăre. Suporterii au purtat mai multe bannere, cu mesaje de genul „Mazăre, baron de fel, te ducem la Bonduelle”, ori „Dreptate pentru Hamza”.

De altfel, acesta a şi fost sloganul adunării fanilor, „Justice for Hamza”. Suporterii au şi strigat împotriva primarului Constanţei: „Mazăre, uită-te / Ziua ta s-apropie!”, „Lupii şi cu galeria / Îţi dărâmă Primăria!”, „Mazăre, de ziua ta / Să te salte DNA!”, „Mazăre, de ziua ta / Să ajungi la Rahova!”, „Mazăre cu toţi şacalii / Să te duci după Becali!” sau „La Mamaia când venim / Cu skijetul te lovim!”. Între scandările fanilor şi-au făcut loc însă şi mesaje cu conţinut injurios. De asemenea, jurnaliştii de la Observatorul de Prahova au publicat adresa de e-mail a Primăriei Constanţa, pentru a i se trimite mesaje lui Radu Mazăre. Şi FC Petrolul Ploieşti a remis un mesaj de susţinere, iar colegii de echipă ai lui Hamza au vorbit ca la următorul meci de campionat să poarte tricouri cu chipul lui Hamza pe care se văd urmele loviturilor. Prin intermediul unui mesaj postat pe site-ul fanilor ploieşteni, doarpetrolul.ro, fratele lui Hamza, Sabhi, le-a mulţumit fanilor pentru suportul atacantului tunisian.

„Cetăţeanul Radu Mazăre nu a ştiut să gestioneze evenimentul”

Deşi face parte din acelaşi partid ca Radu Mazăre, PSD, primarul Ploieştiului, Iulian Bădescu, a dat şi el o declaraţie în care condamnă incidentul de la Mamaia. „Îmi pare rău de ce s-a întâmplat acolo şi de faptul că cetăţeanul Radu Mazăre, un primar cu experienţă, nu a ştiut să gestioneze evenimentul, mai ales că este un cunoscător al mării, iar astfel de incidente trebuie tratate în mod special. Sper ca reprezentaţii Ministerului de Interne să-şi facă datoria şi să-i pedepsească pe cei vinovaţi. În acelaşi timp, sper ca pe Hamza să nu-l afecteze cele întâmplate, iar randamentul său de pe teren să fie neschimbat”, a spus Iulian Bădescu.

„E posibil să manifestăm şi la Constanţa”

Octav Preda, reprezentant al Asociaţiei „Lupii Galbeni”, a spus că adunarea suporterilor ploieşteni şi-a propus, şi a reuşit, să ofere un exemplu de reacţie socială şi de solidaritate. „Acţiunea noastră a fost o reuşită, a avut succes. E ceva ca o adunare spontană, anunţată în pripă, prin trei vorbe pe Internet, să adune atâţia oameni. A fost un gest de solidaritate. În primul rând, am dorit să-i arătăm lui Hamza Younes că nu e singur, că beneficiază de o susţinere concretă. Ne-am făcut datoria faţă de unul dintre cei mai iubiţi jucători ai noştri, dacă nu cel mai iubit. E normal să fim lângă el. Cu golurile lui ne-a salvat de la retrogradare. În ce priveşte cele întâmplate la Mamaia, aşteptăm justiţia să-şi facă treaba. Cine va fi găsit vinovat să plătească. E aproape imposibil de demonstrat că cei acuzaţi că au lovit au făcut-o la îndemnul cuiva, însă cineva va trebui să suporte rigorile legii”, a arătat Octav Preda. Acesta a spus că suporterii îi vor arăta lui Hamza că sunt alături de el şi la primul meci de campionat jucat de Petrolul, la Ploieşti, cu Ceahlăul Piatra Neamţ, luni, 19 august. „Vom avea patru - cinci mesaje speciale. În plus, strângem bani pentru a-i oferi jucătorului, alături de club, cea mai bună asistenţă juridică la proces. Avem mai multe variante, am luat legătura şi cu un avocat francez. Acţiunile noastre vor dura, nu renunţăm. Suntem ambiţioşi şi vom trage cât putem de tare. E posibil orice, chiar şi să manifestăm la Constanţa”, a mai spus Octav Preda.  

Sursa foto: ph-online.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • ... 16 Aug, 2013 01:56 da... i se rupe de voi :))