Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:15 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mazăre ajută instituţiile de cultură din capitală Maia Morgenstern va fi mama lui Ştefan cel Mare la carnavalul din Mamaia

ro

16 Jul, 2014 00:00 4343 Marime text
Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a făcut, ieri, „dezvăluiri“ despre noua ediţie a carnavalului din Mamaia, context în care edilul-şef se va costuma în Ştefan cel Mare, domn al Moldovei între anii 1457 - 1504. „Am lucrat ieri (n.r. luni) la scenariul pentru Ştefan cel Mare, va fi extraordinar de spectaculos“, s-a lăudat şeful municipalităţii constănţene, extrem de concentrat, vara aceasta, pe carnavalul din staţiunea Mamaia.

„Mama lui îi dă viteză“

„O să avem câteva momente cu bătălia de la Podul Înalt, o să fie lupte pe scenă, o să avem cascadori, o să avem celebra poezie în care Ştefan se întoarce bătut şi... pe o stâncă neagră, într-un vechi castel, îl aşteaptă mama lui, care îi dă viteză, îl trimite înapoi la luptă“, a explicat social-democratul constănţean modul în care, pe data de 2 august, în cadrul carnavalului din staţiunea Mamaia, se va desfăşura spectacolul în care el îl va întruchipa pe Ştefan cel Mare.

Potrivit declaraţiilor lui Radu Mazăre, actriţa care ar urma să joace rolul mamei lui Ştefan cel Mare este Maia Morgenstern. „Am discutat şi am agreat de principiu, nu am perfectat încă, dar urmează să semnăm contractul. Sigur că pentru asta o să facem şi noi un lucru bun, de fapt, e de suflet. O să ajutăm la repararea Teatrului de Stat Evreiesc cu Maia Morgenstern, care va fi mama lui Ştefan cel Mare“, a anunţat Mazăre. Vorbim despre Maia Morgenstern, cea care, în mentalul colectiv, reprezintă una dintre cele mai talentate şi mai bine cotate actriţe din România. Aceeaşi Maia Morgenstern care a jucat alături de Monica Bellucci şi de Jim Caviezel în filmul lui Mel Gibson, „Patimile lui Hristos“. „Aşa am discutat cu dumneaei. În principiu s-a arătat încântată să participe la acest proiect, ea va fi mama lui Ştefan cel Mare, cea care mă trimite înapoi la luptă“, susţine şeful administraţiei publice locale.

Discuţii cu Sofia Vicoveanca

Interesant este însă că Radu Mazăre găseşte oportun să ajute la repararea Teatrului
Evreiesc de Stat, instituţie de cultură din Bucureşti. În ce va consta acest ajutor? În bani? Dacă da, câţi bani şi, mai ales, ai cui? Bani publici? Pentru a afla răspunsuri la aceste întrebări, l-am contactat chiar pe primar, prin intermediul unui mesaj trimis pe telefonul mobil. Mai mult sau mai puţin previzibil, edilul-şef nu a răspuns, dar în cazul în care o va face, declaraţia sa va fi, ulterior, publicată.
„Lucrul bun“, chiar „de suflet“, aşa cum l-a numit Mazăre, e anunţat a fi făcut în contextul în care municipalitatea constănţeană a închis, a „lichidat“, în vara lui 2010, revista de cultură constănţeană „Tomis“. La momentul respectiv, Consiliul Local Municipal Constanţa nu a părut să aibă prea multe remuşcări pentru decizia de a închide publicaţia. Iată însă că, astăzi, primarul Constanţei găseşte de cuviinţă să sprijine cultura. Atâta doar că nu pe cea din oraşul pe care îl conduce, ci pe cea din capitală.

Tot ieri, social-democratul tomitan a anunţat că organizatorii carnavalului sunt în discuţii cu interpreta de muzică populară Sofia Vicoveanca, pentru ca aceasta din urmă să joace rolul Vrâncioaiei la evenimentul din 2 august. „Va fi cineva care va fi în pur stil moldovenesc şi care va şi cânta. Suntem în discuţii, să vedem dacă este disponibilă (n.r. Sofia Vicoveanca)“, a menţionat edilul-şef.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii