Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:18 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„„Marinarii” şi-au întrerupt seria invincibilităţii Farul s-a tăiat într-o Frunză (galerie foto)

ro

23 Sep, 2013 00:00 2889 Marime text
Echipa constănţeană a înregistrat sâmbătă primul eşec după cinci meciuri fără înfrângere, în partida de acasă cu CF Brăila

FC Farul a cedat cu 0-1 în meciul de la Constanţa cu CF Brăila, contând pentru etapa a patra a Ligii a 2-a. Golul, unul de kinogramă, a fost marcat de Sorin Frunză, în minutul 18. Până la final, „marinarii” nu au reuşit să întoarcă scorul, deşi au beneficiat aproape 20 de minute de superioritate numerică. Chiar dacă nu au făcut un joc strălucit, gazdele nu au avut nici şansă, trimiţând de două ori balonul în bară.

Cinci meciuri, două în Cupa României şi trei în campionat, atât a durat invincibilitatea Farului în acest sezon. Sâmbătă, CF Brăila, echipă pe care „marinarii” o eliminaseră în Cupă, le-a administrat elevilor lui Ion Răuţă prima înfrângere, chiar la Constanţa. Farul a jucat slab, previzibil şi nu a avut soluţii ofensive. Meciul a fost decis de execuţia foarte frumoasă a experimentatului Sorin Frunză, care a punctat în minutul 18, cu un şut de la 30 de metri, la vinclu, după ce a pătruns nestingherit până acolo, pe centrul terenului, fără a fi atacat de nimeni. Până la pauză, Farul şi-a creat prima ocazie cu adevărat periculoasă abia în minutul 45, prin Nicu Creţu. În rest, în faţa unei echipe bine aşezate pe teren, omogene, care a închis foarte bine culoarele, „marinarii” nu au putut construi.

Brăilenilor le-a fost destul de uşor să blocheze atacurile Farului, în condiţiile în care, lipsit de mingi, vârful Silvăşan a coborât mai mereu la mijlocul terenului să-şi ia baloane. Partea secundă a fost mult mai animată, de ambele părţi. CF Brăila s-a aflat de câteva ori în situaţia de a-şi dubla avantajul, prin periculosul Ciocâlteu (46, 52, 61, 62), care a zburdat pe stânga, însă de fiecare dată Curcă a fost la post. Silvăşan (51) şi Mansur (61) au ratat şi ei pentru Farul, iar în minutul 63, ca în Cupă, oaspeţii au rămas în zece jucători, după eliminarea lui Bosoi (două cartonaşe galbene). „Marinarii” nu au reuşit să fructifice avantajul numeric, având însă o bară în minutul 66 (Bumbac). În minutul 80, echilibrul numeric s-a restabilit, după ce Buzea a luat şi el mai devreme drumul vestiarelor, tot pentru două avertismente. În final, Farul s-a aruncat în atac, însă portarul Comănescu a fost de netrecut, în minutul 88 fiind ocrotit şi de bară, la şutul lui Coconaşu. FC Farul a jucat cu: G. Curcă (cpt.) - Niţescu (73 Bolat), Buzea, Bumbac, Mansur - Ivanovici, B. Nicola (53 Ghenciu), I. Florea (63 Coconaşu), N. Creţu - Silvăşan, Butoi. CF Brăila (antrenor, Alin Pânzaru) i-a avut în teren pe: Comănescu - Spiridon, L. Ivan (cpt.), Ignat, Necoară - Bosoi, R. Neagoe (90+2 Ndigwe) - Ochia (90 Olenic), S. Frunză, Ciocâlteu - Cazan (69 G. Iordache).   

„Nici Cel de Sus nu a vrut să ne ajute”

„Ne doream să vină cât mai târziu această înfrângere şi în niciun caz acasă. N-am avut jocul pe care ni-l doream. N-am reuşit să recuperăm jucătorii după efortul depus la Bacău. Nu ştiu dacă am avut un fotbalist în plenitudinea forţelor, fizic vorbind. Principalul vinovat eu sunt, dar asta e, mergem înainte. Nu avem timp de lamentări. Ştiam că vom avea un meci foarte greu, întrucât CF Brăila e o echipă matură. Lipsa de prospeţime a făcut ca jocul nostru să aibă un ritm scăzut, să fie previzibil şi uşor de blocat, cu multe atingeri şi cu circulaţie greoaie (atât a mingii, cât şi a jucătorilor). Însă nici Cel de Sus nu a vrut să ne dea o mână de ajutor. Am avut trei-patru ocazii mari: bară, intervenţii foarte bune ale portarului. Parcă balonul nu a vrut să intre în poartă. Poate un egal era mai corect. Planul tactic ne-a fost dat peste cap şi de indisponibilitatea lui Băjan, cu probleme la inghinali. Evoluam cu el fundaş dreapta, iar cu al doilea sub 21 de ani - atacant. Aşa, a trebuit să jucăm cu un alt jucător Under-21, care trece printr-o perioadă puţin mai delicată, încă de la începutul campionatului”, a declarat Ion Răuţă, antrenorul Farului. 

„Marinarii” au căzut un loc în clasament

În celelalte meciuri de sâmbătă s-au înregistrat rezultatele: Unirea Slobozia - Dunărea Galaţi 3-1 (E. Nanu 49, 52, Dedu 69 / Istrate 15), Rapid CFR Suceava - ACS Berceni 0-2 (C. Sandu 35, R. Cârstea 79), CSMS Iaşi - FC Clinceni 0-2 (I. Roşu 85, Pălimaru 90) şi Rapid - SC Bacău 1-0 (Pancu 51). Unirea Tărlungeni a avut etapă liberă, iar partida Sportul Studenţesc - Gloria Buzău nu a fost programată. Clasament: 1. Clinceni - 10p, 2. Iaşi - 9p, 3. Rapid - 8p, 4. Farul - 7p, 5. Slobozia - 5p, 6. Brăila - 5p, 7. Berceni - 4p, 8. Rapid CFR - 2p, 9. Buzău - 1p, 10. Tărlungeni - 1p, 11. Galaţi - 1p, 12. Sportul - 0p, 13. Bacău - 0p. În etapa următoare, Farul întâlneşte în deplasare FC Clinceni, sâmbătă, 28 septembrie, de la ora 11.00. Până atunci însă, „marinarii” dispută jocul din „16”-imile Cupei României, pe terenul echipei Pandurii Tg. Jiu, miercuri, 25 septembrie, de la ora 16.00.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii