Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:46 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Marinarii” au rămas cu o singură victorie în campionat Farul şi CF Brăila s-au întrecut în ratări imense (galerie foto)

ro

16 Oct, 2014 00:00 1864 Marime text


FC Farul şi CF Brăila au încheiat la egalitate, 0-0, partida jucată ieri, la Constanţa, în etapa a opta a Ligii a II-a la fotbal, seria întâi. Ambele echipe au irosit situaţii de gol foarte mari, nereuşind să înscrie nici din apropiere, nici faţă în faţă cu portarul. CF Brăila a avut şi o bară, iar finalul de meci i-a aparţinut Farului, care a alergat după victorie. În urma acestei remize, constănţenii rămân cu o singură victorie până acum, strângând opt puncte în opt meciuri şi ocupând locul nouă.


După o primă repriză în care niciuna dintre echipe nu şi-a creat vreo ocazie de gol, partea a doua a fost mult mai animată, cu situaţii de ambele părţi, mari cât roata carului. O perioadă s-a jucat pe contre, care pe care, pentru ca, pe final, „marinarii” să ia cu asalt poarta brăileană, în căutarea victoriei, însă nu l-au putut învinge pe goal-keeper-ul Cristian Mitrea.

În minutul 56, golgheterul Farului, Enciu, a avut un gol anulat, pe motiv de ofsaid, după care CF Brăila a irosit două ocazii rarisime, prin Iordache (64 - bară din apropiere) şi Onofraş (64 - din careu, singur cu portarul). Scăpată cu faţa curată din aceste situaţii grele, Farul a apăsat pe acceleraţie şi a dominat finalul de meci, ratând trei ocazii enorme, autori D. Ciobanu (75 - nu a marcat de lângă bară), Băjan (81 - a cărui minge din lovitură liberă a fost scoasă ireal de portar de la vinclu) şi Enciu (87 -s căpat singur, nu l-a putut învinge pe goal-keeper-ul advers). Pe lângă aceste situaţii, Farul s-a mai arătat periculoasă prin Cârstoiu (81) şi Pâslaru (87), ale căror şuturi-bombă nu şi-au atins ţinta.   

FC Farul (antrenor, Marian Pană) a jucat cu: Ciucă - Băjan, D. Ciobanu, Miulescu, Szalkai - Cârstoiu - Scărlătescu (74 Pâslaru), Ochia (cpt.) (86 Arotăriţei), R. Neagoe, Plămadă (35 B. Dumitru) - Enciu. CF Brăila (antrenor, Alin Pânzaru) i-a avut în teren pe: Mitrea - Dima (35 Iordache), L. Ivan, Necoară, Stănciulescu - Spătaru, Petran, S. Frunză (cpt.) (90+1 Spiridon), Niţă - Puşcaşu (75 S. Nicoliţă), Onofraş.

Marian Pană - „Nu am ce să le reproşez băieţilor”

„CF Brăila ne-a surprins puţin în prima repriză şi o perioadă după pauză, dar finalul de meci a fost al nostru. S-au ratat ocazii colosale. Nu am ce să le reproşez băieţilor, s-au dăruit. Am fost poate şi lipsiţi de şansă, neputând înscrie din acele situaţii mari, dar am avut şi noroc că nu au punctat şi adversarii. Sunt mulţumit că echipa a tras la maximum”, a declarat Marian Pană. „S-au întâlnit două formaţii cu foame de puncte. Jocul nu ne-a pus nicio problemă 70 de minute, dar apoi, după ratarea lui Onofraş, s-a întors împotriva noastră şi puteam chiar şi pierde”, a spus şi Alin Pânzaru.

Directorul sportiv al Farului, Cosmin Şişcu, trimis în tribună

Marian Pană a fost în pericol să fie trimis în tribună de arbitrul Marius Chiţu, din Târgovişte, pentru proteste, „cavalerul” acordându-i tehnicianului un ultim avertisment. Totuşi, din acelaşi motiv, centralul a eliminat de pe banca Farului un oficial, directorul sportiv Cosmin Şişcu, în minutul 59. „Arbitrul ne-a enervat prin toate deciziile sale, dar nu spun că a influenţat rezultatul”, a comentat Marian Pană. „Arbitrajul a fost ciudat. Sunt arbitri fără personalitate. Nu cred că a fost rea-voinţă, atât pot, sunt limitaţi”, a spus şi Alin Pânzaru.

Ionuţ Plămadă, transportat la spital cu salvarea

Mijlocaşul Farului Ionuţ Plămadă a fost înlocuit de timpuriu, încă din minutul 35, din pricina unei accidentări serioase. Maşina salvării a pătruns pe pista de atletism a stadionului „Farul” pentru a-l transporta pe jucător la spital, care a fost ridicat de pe teren cu targa. Jucătorul a primit o minge în barbă, iar cei de la Farul se temeau să nu fi suferit o fisură de mandibulă. De asemenea, fotbalistul avea şi dureri cervicale, după ce balonul i-a dat capul pe spate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii