Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:36 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Marinarii” au dat gol atât în zece jucători, cât şi în nouă oameni Nervi şi cartonaşe roşii în amicalul dintre FC Farul şi CFR Constanţa (galerie foto)

ro

29 Aug, 2013 00:00 3692 Marime text
FC Farul a câştigat cu 3-1 partida amicală disputată ieri, pe terenul secund, contra echipei din Liga a IV-a CFR Constanţa. Antrenorul „marinarilor”, Ion Răuţă, a folosit jucătorii care au evoluat mai puţin sau deloc în meciul din Cupa României cu Viitorul Axintele. În tribună, au luat loc mai mulţi oficiali şi antrenori de la Farul, nelipsind patronul Giani Nedelcu, vicepreşedintele Mihai Terzi sau directorul sportiv Cosmin Şişcu.

Formaţia de start a Farului a fost: Curcă - Niţescu, E. Năstase, Bădaşcă, Stroe - Ghenciu, S. Tothăzan, B. Nicola, Mansur - D. Prodan, Silvăşan. Ca şi marţi, în Cupă, „marinarii” au deschis scorul extrem de rapid, în minutul 1, autorul golului fiind acum Silvăşan. Acesta nu a jucat însă decât 25 de minute, acuzând o lovitură la gambă. În locul atacantului de 31 de ani, antrenorul Ion Răuţă l-a trimis în teren pe internaţionalul de juniori Robert Băjan, care a ocupat postul său obişnuit, de fundaş dreapta, Niţescu a fost urcat mijlocaş dreapta, iar Ghenciu i-a luat locul lui Silvăşan în atac. CFR Constanţa (antrenori, Cătălin Agafiţei şi George Drogeanu) a început meciul în formula: C. Popa - Pescaru, Rusu, Stroe, Muşi - Pletea, Şuta, Ghiţă, Dogaru - Izet, Avram. În minutul 32, CFR a fost aproape de egalare, însă Dogaru a ratat un penalty. Scorul pauzei a fost 1-0.

Cum au fost eliminaţi Băjan şi Berti

Farul a început partea secundă cu doi jucători noi, Pâslaru în locul lui Niţescu şi T. Tothăzan în locul lui Stroe (schimbări post pe post), iar în minutul 55 Tudor l-a schimbat pe Dănuţ Prodan. Silvian şi Tudor Tothăzan sunt fraţi, ultima dată au evoluat la Chiajna II, iar antrenorul Ion Răuţă îi monitorizează în această perioadă. În minutul 69, Farul a rămas în inferioritate numerică, fiind eliminat Băjan. Acesta a avut un duel cu un adversar aproape de linia de fund, ceferistul l-a împins, iar Băjan s-a lovit în gard la mâna dreaptă. Nervos, l-a înfruntat pe jucătorul advers, iar arbitrul Dragoş Teodor le-a dat galben amândurora. Cum la fundaşul Farului era al doilea avertisment, l-a primit şi pe cel roşu. La cinci minute însă după acest episod, „marinarii” s-au desprins pe tabelă la 2-0, după finalizarea lui Mansur, care a rezistat foarte bine fizic în duelul umăr la umăr cu un adversar. Peste trei minute, Farul a mai rămas fără un jucător! Al doilea roşu arătat gazdelor, arbitrul Teodor trimiţându-l la cabine pe Berti Nicola, care a ripostat în urma faultului unui fotbalist de la CFR. „Marinarii” au contestat însă faza, reproşându-i centralului că, dacă dădea fault la Nicola, nu se mai ajungea la eliminare.

Farul rămânea astfel în nouă jucători, iar peste trei minute avea să şi primescă gol, după ce echipa CFR nu a mai greşit de la punctul cu var, Ergut trimiţând fără probleme în dreapta lui Curcă, în minutul 81. Portarul Farului şi-a pierdut calmul după această fază şi a avut apoi o reacţie nervoasă după două ofsaiduri pe care arbitrul Dragoş Teodor le-a fluierat cu întârziere, trebuind ca asistentul de pe acea parte, Sebastian Stoianof, să strige de câteva ori la el pentru a-l atenţiona. Dacă a înscris în zece jucători, Farul a marcat şi în nouă fotbalişti, stabilind scorul final de 3-1 în minutul 85, când Tudor a prins un şut de la distanţă, care s-a oprit doar în vinclul porţii adverse. Pe finalul meciului, pe dealul dinspre terenul de rugby a apărut antrenorul principal al formaţiei RCJ Farul, Virgil Năstase, care l-a urmărit la joc pe fiul său, stoperul Eddy Năstase. În tribună au fost şi câţiva dintre jucătorii Farului care au evoluat la Axintele, dar şi doi tineri de culoare, prieteni de-ai lui Mansur, pe care l-au urmărit la joc. 

Ce i-a plăcut şi ce nu lui Ion Răuţă

„A fost un test util din punct de vedere fizic. Le-am dat minute şi celorlalţi fotbalişti care au prins mai puţine în Cupă sau chiar deloc. Însă din punct de vedere tehnico-tactic sunt dezamăgit de evoluţia băieţilor. A contribuit însă şi starea proastă a terenului, dar şi oboseala acumulată după zece zile de cantonament. În plus, unii dintre cei trimişi pe teren au făcut şi deplasarea, ieri (n.r. marţi), la partida de Cupă de la Axintele”, a declarat antrenorul Ion Răuţă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii