Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:41 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Marinarii“ au, astăzi, amical cu juniorii Farul a bătut palma cu Robert Neagoe şi cu Andrei Panait

ro

26 Jul, 2014 00:00 3481 Marime text
FC Farul susţine, astăzi, o partidă amicală în compania celei mai mari grupe de juniori de la Şcoala de Fotbal Farul 2010, cea a juniorilor A. Meciul va fi găzduit de stadionul „Farul“, de la ora 11.00. În privinţa ultimilor doi jucători sosiţi la Constanţa, mijlocaşii Andrei Panait şi Robert Neagoe, Farul a căzut de acord cu ambii, urmând însă ca în cazul lui Panait, ultimul cuvânt să-i aparţină antrenorului Marian Pană, în urma prestaţiilor jucătorului.
„Am finalizat tratativele şi cu Robert Neagoe, dar şi cu clubul său, CF Brăila, care şi-a dat acordul pentru transfer. Robert a plecat azi (n.n. ieri) la Brăila, pentru a aduce actele, iar luni va fi la antrenament. După cum am spus, în noul lot punem accent pe constănţeni sau pe constănţeni prin adopţie (gen Neagoe), care au făcut performanţă în tricoul Farului. Am adus perechea de mijlocaşi centrali de la Brăila, Ochia - Neagoe, cu evoluţii deosebite în ultimele sezoane. Lotul s-a creionat. În el se regăsesc atât jucători cu mare experienţă (care au jucat efectiv la echipele de la care vin, nu doar au fost în lot), cât şi fotbalişti tineri şi foarte tineri. Dintre aceştia din urmă, unii sunt la lotul de juniori ori au cochetat cu el: Băjan, Moroşanu, Valentin Ion şi Caciandone. Încercăm să încropim o echipă cât mai competitivă, care să aibă şi viitor. Tinerii pot creşte în valoare numai lângă cei cu experienţă. Factor de echilibru în echipă, aceştia ştiu să gestioneze momentele delicate care apar“, a declarat preşedintele Farului, Auraş Braşoveanu.    
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii