Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:22 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MApN. Ceremonii dedicate memoriei comandorului Florin Rotaru, căzut în timpul mitingului aerian de la Fetești

ro

07 Jul, 2018 17:00 2964 Marime text


Luni, 9 iulie, începând cu ora 8.15, vor fi organizate în unitățile militare din țară și din teatrele de operații ceremonii de comemorare în memoria locotenent-comandorului Florin Rotaru care și-a pierdut viața în timpul mitingului aerian din data de 7 iulie, organizat de Baza 86 Aeriană „Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniţă” din Fetești, potrivit unui comunicat MApN.

Locotenent-comandorul Florin Rotaru, în vârstă de 36 de ani, îndeplinea funcția de pilot-șef  în cadrul Escadrilei 861 Aviație Luptă a Bazei 86 Aeriană Fetești.

Era pilot clasa I, avea la activ peste 400 de ore de zbor, din care aproximativ 250 pe MiG-21.

Era absolvent al Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din anul 2005.

Ofițerul era căsătorit și avea doi copii.

Din ordinul ministrului apărării naţionale a fost numită o comisie de investigaţie tehnică pentru cercetarea împrejurărilor producerii acestei catastrofe aviatice.

Totodată, potrivit procedurilor, a fost sesizat Parchetul Militar şi au fost sistate zborurile de instrucţie cu acest tip de aeronavă, până la finalizarea anchetei de specialitate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii