Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:34 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mânca în maşină şi îşi făcea temele în sala de antrenament Ca să ajungă campioană europeană, a făcut şapte ani naveta Topraisar - Constanţa (galerie foto)

ro

23 Nov, 2013 00:00 5553 Marime text
Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa şi Clubul Sportiv Farul se mândresc cu o domnişoară de 16 ani, care, la Campionatul European de gimnastică aerobică de la Arques (Franţa), a cucerit două medalii, în întrecerea junioarelor: aur la grup şi argint în proba pe echipe. Pentru a urca însă pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, Andreea Daniela Scânteie a făcut multe sacrificii.
 
Tânăra gimnastă s-a născut la Constanţa, dar a locuit mai mulţi ani în Topraisar, de unde sunt părinţii ei, Daniela şi Vladimir. „Plecam dimineaţa la Constanţa şi veneam seara. Mama şi tata au făcut mari sacrificii. Practic, îşi aranjau serviciile în funcţie de antrenamentele noastre (n.r. Andreea are un frate, Alexandru, care practică şi el gimnastica aerobică la Farul şi e campion naţional”, spune frumoasa sportivă. Însă nu numai părinţii erau trup şi suflet pentru copiii lor. Când nu puteau ei, îi ducea de la Topraisar la Constanţa, la gimnastică, bunicul din partea mamei, Constantin Brumă.

Andreea a făcut întâi gimnastică artistică, pregătindu-se timp de doi ani (de la 7 la 9 ani) la Oneşti şi învăţând la LPS „Nadia Comăneci”, după care s-a dedicat gimnasticii aerobice, la CS Farul Constanţa, cu antrenoarea Cristiana Spânu. „O ştiu foarte bine pe Andreea, de şapte ani. O cunosc şi pe mama sa, care venea cel mai mult cu fata la antrenamente. Mi-am zis: «Dacă face naveta, zi de zi, de la Topraisar, înseamnă că vrea să facă performanţă». De multe ori, a mâncat în maşină sau la CS Farul ori şi-a făcut temele în sala de gimnastică. S-a sacrificat, dar să nu-i pară rău, pentru că au venit şi rezultatele. Ştiţi cum se spune, prima medalie, ca şi primul milion, sunt cel mai greu de făcut. Sperăm ca după aceste distincţii europene să vină şi cele mondiale. A îmbinat foarte bine sportul şi şcoala, contrazicând prejudecăţile că trebuie să faci ori şcoală, ori sport”, a declarat directorul CS Farul, Ilie Floroiu. De un an şi jumătate, gimnasta s-a mutat la Constanţa.
 
A primit medalia de onoare a Colegiului „Mircea”
 
Performanţele Andreei au fost subliniate ieri, într-o festivitate care s-a desfăşurat în sala „Coriolan” a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, unde învaţă gimnasta. Aceasta este elevă în clasa a X-a F, a cărei dirigintă este profesoara de chimie Monica Dumitru. „Andreea a obţinut două medalii strălucitoare la Europene, întrecere la care, atât la senioare, cât şi la junioare, echipa României, formată în majoritate din sportive şi sportivi de la CS Farul, a cucerit un număr record de distincţii. O felicit pe Andreea pentru aceste rezultate, iar aceleaşi aprecieri i se cuvin şi familiei sale”, a spus Ilie Floroiu, însoţit la eveniment de directorul adjunct al CS Farul, Sorin Başturea. Clubul sportiv a împărţit cupe şi diplome (pentru Andreea, pentru CNMB şi pentru Inspectoratul Şcolar Judeţean), iar Ilie Floroiu a dăruit şi două cărţi „Floroiu”, una pentru directorul Colegiului, Vasile Nicoară, şi una pentru biblioteca instituţiei de învăţământ. „Îi mulţumim Andreei pentru că, graţie activităţii sale sportive şi a performanţelor obţinute, primim şi noi laurii clubului Farul. Ne mândrim cu Andreea şi suntem onoraţi să avem o asemenea elevă. Este foarte bună atât la sport, cât şi la carte. Este dovada vie a dictonului antic mens sana in corpore sano. Colegiul «Mircea» are campioni şi la ştiinţă, şi la sport. Andreea este un model pentru fiecare dintre noi”, a spus Vasile Nicoară. Profesorii de sport ai CNMB, Gheorghe Moraru (directorul adjunct al Colegiului) şi Aurelia Dincă, i-au oferit Andreei Scânteie medalia prestigioasei instituţii de învăţământ constănţene. „Îi mulţumesc CS Farul (că m-a crescut), Colegiului (că a înţeles situaţia mea şi mi-a dat posibilitatea să particip la Europene), dar şi colegilor mei (că m-au ajutat să recuperez într-un timp foarte scurt materia pierdută). Succes tuturor!”, a declarat Andreea Scânteie. Campioană naţională şi multiplă medaliată pe plan intern, sportiva a dovedit râvnă la carte încă de când era la Topraisar, cucerind doi ani la rând (în clasa a VII-a şi a VIII-a), premiul doi, respectiv menţiune, la Olimpiada de limba română şi comunicare. De asemenea, a participat, cu succes, şi la alte concursuri şcolare. „De multe ori, imaginea Colegiului nostru este asociată în mod eronat numai cu cea a elevilor cu stare, din centrul oraşului. Iată însă că avem elevi foarte buni care au obţinut rezultate deosebite pornind de jos, din mediul rural”, a mai spus Vasile Nicoară.
 
„Civilizaţie şi cultură dobrogeană”, cu Ilie Floroiu în prim-plan
 
Directorul CNMB i-a adresat lui Ilie Floroiu invitaţia elevilor clasei a XII-a G, cu care are un opţional, „Civilizaţie şi cultură dobrogeană”, de a veni la o oră de curs şi a le povesti viaţa şi cariera lui de fost mare atlet. Invitaţia a fost acceptată cu bucurie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Jitaru Florentin 23 Nov, 2013 10:45 Felicitari Andreea ! Bravo Dana ! Jos palaria in fata familiei Scanteie.
  • Agigean 23 Nov, 2013 08:53 Dle Floroiu sunteti cel mai bun manager al Cuburilor Sportive din toata tara. Speram sa va mentineti sanatos si cu putere de munca si sa duceti mai departe Clubul Farul pe locuri fruntase la toate disciplinele. Speram ca trecerea Clubului sub tutele Consiliului Judetean sa va aduca fonduri suplimentare pentru a reusi sa razbateti prin aceasta criza finaciara.