Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:53 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Luptătorul Eduard Chelariu, de la Sharks Gym Constanţa, victorie în gala „Colosseum Tournament“ de la Cluj

ro

31 Oct, 2018 00:00 4513 Marime text
Eduard Chelariu, cunoscutul luptător constănţean de la clubul Sharks Gym, a avut succes în gala „Colosseum Tournament“, de la Cluj, în care l-a învins, la categoria 75 kg, pe Laurenţiu Negru, de la Urban Warrior Gym Brăila. „Eduard Chelariu a demonstrat încă o dată că la clubul nostru se face performanţă la cel mai înalt nivel“, a declarat Daniel Asaftei, antrenorul lui Eduard.
 
În cadrul galei, a evoluat şi Cristi Stoica, de la Urban Legend Academy Constanţa, care a pierdut însă în faţa lui Flavius Boiciuc (Pretorienii Deva), într-o partidă la categoria 78 kg. Originar din Mangalia, Dumitru Ţopai (sportiv de la CS Ciprian Sora Bucureşti) s-a duelat la Cluj, la categoria +95 kg, cu Ionuţ Iancu (Power Gym Craiova). Partida i-a revenit lui Iancu.
 
În prima parte a evenimentului „Colosseum Tournament“, au evoluat şi doi reprezentanţi ai AS Viitorul Fântânele, din judeţul Constanţa, pregătiţi de Radu Medeleanu, Florin Marian Soare (la categoria -61 kg) şi Florentina Constantin (la categoria -60 kg). Atât Soare, cât şi Constantin au pierdut, dar Radu Medeleanu s-a declarat mulţumit de evoluţia lor.
 
„Au pierdut la decizie, Soare la un punct diferenţă, la capătul unui meci foarte bun, cu un clujean. Flori s-a aflat acum la debutul la semi-pro, evoluând contra unei clujence mult mai experimentate, care luptă pe reguli de MMA. Meciul lor a deschis gala, iar Florin a fost puţin emoţionată. Şi Soare, şi Florentina Constantin vor evolua şi la următoarea gala «Colosseum Tournament», programată pe 14 decembrie, la Timişoara“, a spus Radu Medeleanu.
 
Sursa foto: Facebook
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii