Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:31 19 07 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Luptătorul constănţean Adrian Roşca a primit un rând de echipament de la campionul mondial Corentin Jallon

ro

30 May, 2014 00:00 2302 Marime text
Campionatul Naţional de Kempo K-1, de la Bucureşti, le-a adus sportivilor constănţeni nenumărate medalii. CS Keru Kento Constanţa (sensei Lucian Stoicoci - centură neagră 4 Dan) a participat cu 15 sportivi, obţinând 13 medalii (cinci de aur, două de argint, şase de bronz).

Au devenit campioni Adrian Badea (juniori 16-18 ani, categ. -75 kg), Genghiz Amar Asan (juniori 16-18 ani, categ. -8o kg), Vlad Ungureanu (juniori 16-18 ani, categ. -55 kg), Mihăiţă Tănase (juniori 12-14 ani, categ. -45 kg) şi Mustafa Shaar (juniori 8-10 ani, categ. -35 kg). Pe locul 2 s-au clasat Mădălin Crăciunică (seniori 18-21 ani, categ. -80 kg) şi Petru Andrei Paraschiv (juniori 10-12 ani, categ. -35 kg). În posesia medaliilor de bronz au intrat Cosmin Mărcuţă (seniori 18-21 ani, categ. -65 kg), Paul Teodor Paraschiv (juniori 8-10 ani, categ. -30 kg), Nicholas Stoian (juniori 10-12 ani, categ. -30 kg), Ciprian Ivan (juniori 10-12 ani, categ. -45 kg), Nicolae Gavril (juniori 12-14 ani, categ. -50 kg) şi Robert Tănase (juniori 14-16 ani, categ. -60 kg). „Sportivii au avut evoluţii excelente. Am participat cu 15 băieţi şi am luat 13 medalii. Mădălin Crăciunică a ratat titlul pentru că a luptat cu un adversar cu o greutate mai mare. Mădălin a avut 74 kg, iar oponentul său, 80 kg. De asemenea, chiar dacă s-a clasat pe locul 3, Cosmin Mărcuţă a făcut meciuri foarte bune“, a declarat Lucian Stoicoci.

Rezultate în oglindă

CS Năvodari, unde sportivii sunt pregătiţi de Nicolae Ababei, Cristian Tunschi şi Marcel Jipeanu, a obţinut la Naţionale tot 13 medalii (trei de aur, şase de argint şi patru de bronz), prin: Andrei Dudulică (juniori 14-16 ani, categ. -45 kg), Cornel Costea (juniori 14-16 ani, categ. -50 kg), Petrică Stoian (seniori 18-21 ani,  categ. -70 kg) - aur; Robert Petru Munteanu (juniori 6-8 ani, categ. -30 kg), Florin Burcea (juniori 12-14 ani, categ. -40 kg), Elena Enescu (junioare 14-16 ani, categ. -45 kg), Alin Ionescu (juniori 14-16 ani, categ. -60 kg), Cezar Andrieş (juniori 16-18 ani, categ. -60 kg), Ana Popa (senioare 21-38 ani, categ. -70 kg) - argint; Zeynep Sezgin (junioare 8-10 ani, categ. -40 kg), Ionuţ Drăgan, Alexandru Moldoveanu (juniori 10-12 ani, categ. -50 kg), Eduard Jipeanu (juniori 14-16 ani, categ. -50 kg) - bronz. De la Năvodari, au participat în capitală 15 luptători.

În vederile lotului naţional

CS Bogdan Ciubotariu Constanţa (antrenor, Samir Regep) a avut în concurs opt sportivi, iar şase dintre ei au cucerit medalii: argint - Armand Cristea (juniori 8-10 ani, categ. -35 kg), Gili Ştefan Marin (juniori 10-12 ani, categ. -45 kg), Marius Manole (seniori 18-21 ani, categ. -50 kg); bronz - Adrian Roşca (seniori 21-38 kg, categ. 75 kg), Erdal Memet (seniori 18-21 ani, categ. -65 kg) şi Serkan Memiş (juniori 14-16 ani, categ. -55 kg). „Adrian Roşca s-a confruntat cu un adversar mai greu cu trei kilograme decât el (75-78). Oricum, Adrian a luptat bine, plăcându-i preşedintelui Federaţiei Române de Kempo, care i-a propus să se antreneze în Bucureşti, în vederea selecţiei în lotul naţional. Adrian Roşca fusese ales să lupte şi în gala Local Kombat de la Mamaia, însă nu a mai putut urca în ring din pricina unei accidentări. Cât timp luptătorii care au participat la gală s-au aflat la Constanţa, a fost solicitat la pregătirea lor şi Adrian. Campionul mondial de muay-thai Corentin Jallon, din Franţa, a vrut să se familiarizeze cu stilul românesc de lupte, având în vedere că urma să-l aibă adversar pe Sebastian Ciobanu. Atât lui Jallon (care a spus că a simţit loviturile lui), cât şi celorlalţi membri ai echipei sale, le-a plăcut cum luptă Roşca. Antrenorul sportivului francez i-a dăruit chiar un rând complet de echipament“, a declarat Samir Regep. Mai mulţi reprezentanţi ai clubului Bogdan Ciubotariu au susţinut o demonstraţie la inaugurarea clubului de box din Ovidiu şi vor evolua demonstrativ şi pe 5 iulie, la un eveniment al unui centru comercial din Constanţa. 

Campionii de la Wushu Maxx Mangalia

La Campionatul Naţional de Kempo K-1, întrecere care a reunit 245 de sportivi, de la 27 de cluburi, au mai participat două echipe constănţene. Wushu Maxx Mangalia (coordonator, sensei Titi Vartolomei) a obţinut trei medalii, două de aur, prin Ştefan Adrian Rusu (juniori 6-8 ani, categ. -35 kg) şi Dragoş Trifu (juniori 14-16 ani, categ. -55 kg), şi una de argint, prin David Ivan (juniori 6-8 ani, categ. -35 kg). CS Pontica Constanţa (coordonator, Fănel Costel Costea) a cucerit două medalii, ambele de bronz, urcând pe podium Andrei Tohăneanu (seniori 21-38 ani, categ. -75 kg) şi Lucian Popescu (seniori 21-38 ani, categ. -90 kg).       

Ti-a placut articolul?

Comentarii