Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:37 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Luptătorii de la Shobu Constanţa au urcat pe podium la Cupa Mondială (galerie foto)

ro

05 Jul, 2017 00:00 4234 Marime text
La Cupa Mondială de Karate Kyokushin, care s-a disputat la Buzău, au urcat pe podium şi luptători de la Shobu Constanţa, îndrumaţi de antrenorii Aurel PotcovuţăBogdan Istrate şi Alexandru Mitea.
 
Astfel, Cristian Munteanu şi Daria Smahon au ocupat locul întâi la kata, Ana-Maria Muşa a fost a doua la kata şi la kumite, iar Cristian Radu, Dragoş Petrache, Ştefania Marin, Georgiana Prodan şi Robert Ivaşcu s-au clasat pe treapta a treia a podiumului.
 
„Suntem mândri de sportivii noştri, care au reuşit să învingă o multitudine de sportivi din diferite ţări, cum ar fi Ungaria, Ucraina, Armenia, Grecia sau Muntenegru. Pe lângă campionii şi medaliaţii Shobu Constanţa, au fost şi sportivi de-ai noştri care nu au reuşit să urce pe podium, dar au performat excelent la acest campionat internaţional, precum Antonio Marin, Marius Marin sau Luca Buica“, a declarat Bogdan Istrate, care a oficiat şi ca arbitru la Cupa Mondială, alături (de la Shobu Constanţa) de Aurel Potcovuţă şi Georgiana Pescaru.
 
Sursa foto: Facebook (Shobu Constanţa)
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii