Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:06 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Luptătorii constănţeni şi-au spulberat adversarii la „Judgement Day” (video)

ro

19 Nov, 2013 00:00 4573 Marime text
luburile constănţene participante la cea mai mare competiţie internaţională de arte marţiale din România, „Judgement Day” (ediţia a noua), desfăşurată la Centrul Sportiv „Apollo” din Bucureşti, au avut evoluţii de clasă. Clubul Tai-Chi-Do-Ryu (condus de Marcel Ilaşcu, care îi antrenează pe luptători alături de Şenol Amamut şi Viorel Bilavu) a evoluat cu o delegaţie numeroasă (45 de sportivi), iar rezultatele au fost pe măsura aşteptărilor. „Am cucerit peste 30 de medalii de aur, cele mai multe obţinute de un singur club. La K-1, ne-am clasat pe locul doi (în spatele clubului lui Cătălin Moroşanu), iar la alte două probe, Light Kick şi Light Contact, am fost primii. Iar per total ne-am clasat tot pe prima poziţie din tot concursul. Sportivii noştri au câştigat cele mai multe meciuri prin KO, iar la K-1 am făcut spectacol”, a declarat Marcel Ilaşcu. Acesta a remarcat toţi luptătorii de la Tai-Chi-Do-Ryu, subliniind însă în mod deosebit evoluţia câtorva: Cosmin Ştefan (campion mondial) - la K-1; Alexandru Şerban (categoria 67 kg seniori) - la K-1; Ştefan Ilaşcu (băiatul lui Marcel Ilaşcu, medaliat cu bronz la Mondiale) - locul întâi la Light Kick şi Light Contact (a câştigat toate meciurile prin KO) sau Cristina Dulea (campioană mondială) - câştigătoare acum la Light Kick şi Light Contact.

Clubul „Kickbox Ursoi”, şi el în prim-plan
   
Clubul Sportiv „Kickbox Ursoi” Constanţa a participat în capitală cu opt sportivi, cucerind nouă medalii şi cupa pe cluburi, după cum a declarat Mihai Isop, antrenor secund al echipei constănţene. Potrivit acestuia, medaliaţii au fost: Costin Ghindeanu (categ. 8-10 ani) - aur (Light Contact) şi argint (Light Kick), Giulia Nagy (categ. 10 ani) - aur (Light Kick) şi argint (Light Contact), Serdal Ali (categ. 12 ani, - 36 kg) - bronz (Light Kick), Robert Andrei Isop (categ. 12 ani, +47 kg) - aur (Light Kick) şi bronz (Light Contact), Bogdan Brânzei - aur şi Eduard Chelariu - argint, ultimii doi la K-1. „Sportivii noştri au avut o evoluţie foarte bună. Au participat sute de luptători, ţările oaspete fiind Bulgaria, Anglia, Belgia, Thailanda şi Franţa”, a arătat Mihai Isop. Shinto Club Constanţa (antrenor, Gelu Oprea - centură neagră 3 Dan Karate Kyokushin) a avut în concurs, la seniori, un singur sportiv, pe Alexandru Păun (multiplu campion naţional şi campion european), care a ocupat locul întâi la karate contact.     

Vezi video >>aici<<
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii