Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:47 16 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lucrul de care se fereşte ca de foc Alin Artimon Antrenorul FC Farul nu vrea să-şi petreacă Revelionul în tribună

ro

22 Mar, 2013 00:00 1074 Marime text
Mâine, FC Farul joacă un nou meci în campionat, pe terenul echipei de pe locul cinci, Delta Tulcea. „Marinarii” ocupă în continuare ultima poziţie în clasament, a 13-a, punctele de la masa verde cu Sportul Studenţesc nefiindu-le încă virate în cont.

Partida din etapa a 18-a a Ligii a 2-a Delta Tulcea (locul cinci, cu 24 de puncte) - FC Farul (locul 13, cu 10 puncte) se joacă de la ora 11.00. „Este un joc important pentru FC Farul. Vrem să cucerim puncte şi să creştem valoric, să construim. Aceasta este ordinea în obiectivele noastre. În primul meci susţinut în 2013, 1-1 cu CS Otopeni, băieţii au avut o reacţie pozitivă. Sunt relativ mulţumit de acest meci. Sunt convins însă că lucrurile vor sta şi mai bine în continuare, pe măsură ce etapele vor trece şi cei care au absentat în runda trecută vor deveni apţi de joc”, a declarat Alin Artimon, antrenorul principal al FC Farul. La meciul cu Delta va reveni în lot unul dintre cei trei „marinari” care nu au putut juca contra lui CS Otopeni, atacantul Ovidiu Stoianof, căruia i-a expirat etapa de suspendare. Stoperul Constantin Bumbac şi mijlocaşul Constantin Coteanu ratează în schimb şi partida de sâmbătă, din pricina accidentărilor. Bumbac a început abia miercuri alergările uşoare, în vreme ce Coteanu a suferit o accidentare la ultimul joc-şcoală al Farului, alegându-se cu o contractură sau cu o întindere la celălalt picior decât cel care l-a ţinut pe bară săptămâna trecută. Alte absenţe la Tulcea sunt cele ale mijlocaşului Robert Săceanu, suspendat după confruntarea cu CS Otopeni și fundașului dreapta Robert Băjan, aflat la echipa națională de juniori pentru dubla amicală cu SUA. Lotul va fi însă completat cu unul dintre Marian Fuchs şi Fabian Mucsi, ale căror transferuri au fost rezolvate de FC Farul.

„Staţi liniştiţi, că am licenţă!”

„Delta este o echipă cu pretenţii afişate pentru Liga 1. E foarte bine că începem tare campionatul. Astfel ne vom căli pentru partidele viitoare. Echipa din Tulcea e redutabilă pe teren propriu, unde practică un joc de combinaţii. Sunt convins că ne va pune în dificultate, dar am încredere că vom ieşi cu bine din această partidă”, a mai spus Alin Artimon. Întrebat dacă nu se teme de arbitraj la Tulcea, principalul Farului a parat: „Nu mai comentez nimic de arbitraj, mă feresc de acest lucru. Sunt la limită cu suspendările, iar dacă mai primesc una mă prinde Revelionul în tribună”. Potrivit lui Artimon, Farul nu a primit încă nicio înştiinţare oficială în privinţa deznodământului meciului cu Sportul Studenţesc şi a aşteptatei acordări a victoriei Farului (la masa verde). „Nu mă aştept să nu câştigăm această partidă. Când o echipă nu se prezintă la un meci, pierde cu 0-3. Aşa e de când lumea şi pământul. Eu am trecut confruntarea la meciuri câştigate”, a declarat Artimon. Tehnicianul echipei constănţene a lămurit şi un aspect referitor la licenţierea sa, care i-a fost pusă în dubiu: „Deţin licenţa Pro de patru ani. Sunt asistent universitar, am predat la facultate. Astfel că celor care-şi fac griji în privinţa mea, licuricii, le transmit să stea liniştiţi, că sunt în regulă”.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • racu 22 Mar, 2013 09:54 dupa ce te faci de ris cu egal acasa mai esti si multumit.De fapt in tur tu erai multumit de echipa si cind pierdeai