Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:06 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lucian Cîrjă vrea să aducă schimbări în fotbalul din Constanţa „Arbitrii au urmat şcoala să arbitreze, nu să facă grevă“

ro

08 Jul, 2014 00:00 2915 Marime text
Înainte de a-şi da votul, reprezentanţii cluburilor şi ai asociaţiilor sportive afiliate au ascultat discursurile celor doi candidaţi la funcţia supremă din Asociaţia Judeţeană de Fotbal Constanţa (AJF) Constanţa. Primul a vorbit Lucian Cîrjă, care şi-a expus priorităţile. La încheierea speech-ului, Dennis Şerban a dezvăluit şi componenţa Comitetului Executiv cu care, dacă ar fi fost ales, ar fi vrut să lucreze.
 
Lucian Cîrjă (48 de ani) a spus că a absolvit Facultatea de Inginerie a Construcţiilor Hidrotehnice la Universitatea „Ovidius“ şi că a urmat şi cursurile Facultăţii de Managementul Turismului şi al Comerţului la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir“. A jucat fotbal la juniori republicani şi la echipe judeţene, iar în 1992, a absolvit şcoala de arbitri, fiind apoi „cavaler“ până în 2003. După aceea, a îndeplinit mai multe funcţii în cadrul Comisiei Judeţene de Arbitri: secretar, şef al Compartimentului Delegări, vicepreşedinte, prim-vicepreşedinte, preşedinte interimar. „Ultima funcţie am avut-o pe perioada în care arbitrii au considerat să facă o grevă de catifea prin indisponibilităţile pe care şi le-au declarat. La revenirea lui Aurel Oniţa, am fost îndepărtat. Nu am fost de acord cu greva, arbitrii au urmat şcoala să arbitreze, nu să facă grevă“, a spus Lucian Cîrjă.

O singură serie la Liga a IV-a

„Fac parte din familia fotbalului constănţean de atâţia ani. Cunosc realităţile lui, neajunsurile şi problemele financiare. De aceea, aş vrea ca fotbalul judeţean să trăiască. Probleme au fost, sunt şi vor fi. Trebuie să avem înţelegere faţă de toată lumea. O prioritate a mea va fi sectorul juvenil, căruia trebuie să-i acordăm o foarte mare importanţă. Împreună cu FRF (n.r. Federaţia Română de Fotbal) vom încerca să le asigurăm şi să le oferim copiilor mai multe competiţii. De asemenea, vom încerca să obţinem pentru acest sector fonduri suplimentare de la FRF. În ce priveşte Liga a IV-a şi a V-a, voi face în Comitetul Executiv propuneri de schimbare a sistemului competiţional. În acest sens, din sezonul 2015/2016, la Liga a IV-a voi milita pentru o serie de maximum 16 - 18 echipe (n.r. acum sunt două serii). Ca observator, am văzut cum stau lucrurile în teritoriu. Vreau să eliminăm astfel play-off-ul, play-out-ul şi neprezentările. Vreau să creez transparenţă în ce priveşte activitatea Comisiei Judeţene de Arbitri. Dacă voi fi ales, voi numi un preşedinte al arbitrilor care să cunoască realităţile din judeţ. Nu să privim lucrurile din alte sfere către jos. Un preşedinte care să înţeleagă fenomenul şi să ştie ce se întâmplă în judeţ“, s-a adresat Lucian Cîrjă electoratului.

Echipa lui Dennis Şerban

„Am 38 de ani şi vin din lumea fotbalului. Am crescut la Constanţa. Am debutat în Divizia A la Farul, apoi am jucat la Steaua, Dinamo şi Rapid, cinci ani în Spania, un an şi jumătate în Grecia. M-am dedicat total fotbalului. Am hotărât să candidez când Vasile Mihu a anunţat că nu se va mai înscrie în cursă pentru un nou mandat. Îl respect foarte mult, mi-a fost antrenor. Am o relaţie extraordinară cu dânsul. M-am hotărât să duc mai departe această muncă şi cred că pot veni cu ceva în plus la AJF Constanţa. Aveam aceleaşi idei precum Costică Bodnar. El s-a hotărât să-mi dea întâietate, că sunt mai tânăr, drept pentru care îi mulţumesc mult. Nu vă mai spun nimic acum din program, probabil, în mare, ştiţi despre ce e vorba. Prin ideile mele, îmi propun binele fotbalului constănţean. Ştiţi mai bine decât mine situaţia. În ansamblu, cunosc şi eu problemele, nu foarte bine ca dumneavoastră, că nu am făcut parte în ultimii ani din ele. Am însă o echipă care e familiarizată cu detaliile fotbalului constănţean, echipă care s-a oferit să mă ajute şi în care îmi pun toată baza“, a spus Dennis Şerban, care a şi dezvăluit numele celor pe care i-ar fi vrut în Comitetul Executiv, dacă ar fi fost ales, sugerând astfel ca, odată cu el, să fie votaţi şi aceştia: de la Liga a IV-a - Marius Axinciuc (CSO Ovidiu), Viorel Bălaşa (Perla Basarabi); de la Liga a V-a - Costel Ilie (Voinţa Săcele); de la copii şi juniori - Ilhan Mustafa (Palatul Copiilor Constanţa) şi Bogdan Chiriţă (Şcoala de Fotbal Farul 2010).

„În 1996, fotbalul era cu mult peste nivelul de acum“

„Dacă îmi acordaţi votul, vă garantez că va exista o transparenţă totală la AJF, în tot ce ţine de aspectul financiar, de comisii, de arbitri. Voi răspunde personal în faţa fiecărei echipe care nu e convinsă de justeţea unei anumite decizii. Nu vreau decât ca fotbalul constănţean să evolueze. O spun cu regret, dar, în 1996, când am plecat din Constanţa, fotbalul era cu mult peste nivelul de acum. Sper să-l pot aduce măcar unde l-am lăsat când am plecat. Dumneavoastră ştiţi mai bine ce doriţi şi cui vă daţi votul“, a încheiat Dennis Şerban. Alegerile au fost câştigate de Lucian Cîrjă, scor 50-21.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii