Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:16 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liderul FC Viitorul întâlnește lanterna roșie Dinamo. În meciul din returul sezonului regulat, Louis Munteanu a debutat în Liga 1 (galerie foto)

ro

02 Jul, 2020 00:00 3286 Marime text
  • În clasament, între cele două echipe e o distanță de 14 puncte, Dinamo având însă două partide în minus.
  • În turul sezonului regulat, la Ovidiu, FC Viitorul s-a impus cu 5-0.
  • Louis Munteanu a fost al 39-lea jucător format în Academia Hagi și debutat în Liga 1 de FC Viitorul.


FC Viitorul susține joi, 2 iulie, meciul din etapa a șaptea a turneului play-out al Ligii 1, întâlnind pe teren propriu, de la ora 20.00, Dinamo București.

Dacă echipa constănțeană este liderul clasamentului, cu 31 de puncte, având trei victorii, două egaluri și o înfrângere, golaveraj 13-9, în cele șase partide disputate până acum în play-out, Dinamo ocupă poziția a opta, ultima, cu 17 puncte, având, este adevărat, două meciuri în minus. Aflați într-o criză profundă și amenințați serios cu retrogradarea, „câinii roșii“ au pierdut toate cele patru confruntări din play-out, golaverajul fiind 1-6.

„Un meci important, contra unei echipe cu mare tradiție. În fiecare meci din play-out trebuie să scoți puncte și să faci rezultate. Chiar dacă Dinamo nu e într-o perioadă foarte bună, știm că ne așteaptă un meci greu. Trebuie să jucăm foarte bine ca să obținem un rezultat pozitiv. Dinamo are un lot bun, omogen. Va fi o luptă clară, grea, pentru cele trei puncte.  În play-out, fiecare punct e important“, a declatat Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul.

„Întâlnim totuși Dinamo București, care are tradiție și istorie, și cu siguranță va veni să câștige puncte. Dar noi sperăm ca victoria să ne aparțină. Dacă noi, ca echipă, vom face un meci foarte bun, sunt sigur că golurile vor veni“, a precizat și golgeterul FC Viitorul, dar și al campionatului, Gabriel Iancu.
  
„Ne așteaptă o partidă dificilă, pentru că Dinamo e o echipă cu probleme în acest moment și va veni să dea totul. Are mare nevoie de cele trei puncte. Dinamo își joacă șansele în meciurile care au mai rămas. Vom încerca să câștigăm și acest meci, ținând cont și că acasă avem rezultate foarte bune“, a arătat mijlocașul Vlad Achim.    


Meci întrerupt, fani ai lui Dinamo pe teren

În sezonul regulat, FC Viitorul a câștigat la Ovidiu la scor, cu 5-0, în timp ce Dinamo s-a impus în propriul fief cu 3-2. Confruntarea de la Ovidiu, de pe 15 iulie 2019, contând pentru etapa întâi a sezonului 2019/2020, a fost plină de evenimente și incidente, meciul fiind întrerupt în minutul 67, după ce trei fani ai lui Dinamo au intrat pe teren. De asemenea, din gardul de la peluza în care stătea galeria lui Dinamo a fost ruptă o bucată, fanii bucureștenilor fiind nervoși după ce scorul a devenit 3-0 pentru FC Viitorul (Iancu 9, Ganea 48, Calcan 66). Nemulțumiți de mai mult timp de numirea ca antrenor a lui Eugen Neagoe (în locul lui Mircea Rednic), suporterii dinamoviști au scandat tot meciul contra noului tehnician, iar când scorul a ajuns la 3-0 au dat în clocot, ajungându-se la acele incidente! În incinta stadionului, în fața sectorului de tribună unde stătea galeria lui Dinamo, au pătruns forțe de ordine, iar mai mulți reprezentanți ai lui Dinamo au mers să discute cu suporterii proprii și să-i liniștească.
 

A fost scorul etapei

După 18 minute în care jocul nu s-a reluat, arbitrul Marcel Bârsan a chemat ambele echipe la maginea terenului, iar în peluză a început evacuarea fanilor dinamoviști. După ce galeria lui Dinamo a fost evacuată, meciul s-a reluat din minutul 67, de la scorul de 3-0 pentru gazde. Partida a fost întreruptă mai bine de 20 de minute. La puțin tmp după ce meciul a reînceput, FC Viitorul a mai marcat de două ori (Iancu 69, Eric 70), astfel că scorul a ajuns la 5-0! Incredibil, în minutul 75, a mai intrat pe teren un suporter! Acesta a fost scos însă imediat de pe gazon, astfel că arbitrul nu a mai oprit meciul La final, FC Viitorul s-a impus cu 5-0, grație unei evoluții fantastice! A fost scorul etapei întâi, astfel că echipa lui Hagi se instala în fotoliul de lider al clasamentului.
Au evoluat echipele: FC Viitorul (manager tehnic, Gică Hagi): Tordai - Mladen, Ţîru, P. Iacob (Ghiţă 58), De Nooijer - Vl. Achim, Artean, Houri - G. Iancu, G. Ganea (Calcan 61), Măţan (Eric 68); Dinamo (antrenor, Eugen Neagoe): Straton - G. Moura, Klimavicius, Bejan, R. Grigore (Sin 46) - Mrzljak (Perovic 61), Răuţă - Sorescu (D. Popa 51), K. Bru, Moldoveanu - Montini.
 

În minutul 76, conduceau cu 3-0

În retur, pe 27 octombrie 2019, în etapa a 14-a, Dinamo s-a impus cu 3-2, după ce gazdele au condus cu 3-0 până în minutul 76. În partea secundă, managerul tehnic al FC Viitorul, Gică Hagi, a mizat pe tineri (dintre cei nou introduși pe teren, unul, Louis Munteanu, debutând cu acest prilej în Liga 1), iar pe final oaspeții puteau și egala! FC Viitorul a înscris de două ori în interval de trei minute și a încercat și golul egalizator, însă n-a reușit, astfel că Dinamo s-a impus la diferență de un gol. Au marcat: Perovic (29), Sorescu (31), I. Filip (61) / G. Iancu (76), Boboc (79 - gol foarte frumos, din foarfecă). Viitorul a folosit echipa: Căbuz - Boboc, Țîru (cpt.), Mladen, De Nooijer - Achim, Artean (46 A. Ciobanu), C. Matei (63 L. Munteanu) - G. Iancu, G. Ganea (75 A. Pitu), Houri. Dusan Uhrin jr., antrenorul lui Dinamo, a mizat pe: Piscitelli - Ciobotariu, Puljic, Popescu, Corbu - Mrzljak (71 Al. Răuță), I. Filip - Sorescu, Nistor, Moldoveanu (84 Brito) - Perovic (84 D. Popa). Debutantul Louis Munteanu avea 17 ani la ora meciului, vârstă pe care o împlinise la 16 iunie. Louis a fost al 39-lea jucător crescuți și formați la Academia Gheorghe Hagi și debutat de fc Viitorul în Liga 1 începând cu 2012.

Sursa foto: FC Viitorul


Citește și:

„Era ceva fantastic dacă și egalam“ Gică Hagi a trimis pe teren tinerii, iar FC Viitorul s-a apropiat pe tabelă de Dinamo (galerie foto)

UPDATE. Gazdele au câștigat cu 5-0! Incidente produse de galeria lui Dinamo la Ovidiu, la meciul cu FC Viitorul. Partida, întreruptă peste 20 de minute, fanii evacuați

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii