Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:22 16 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La Suceava, rugbyştii de la CS Năvodari au scăpat victoria printre... picioare „Cel mai groaznic rezultat din viaţa mea!”

ro

29 Apr, 2013 00:00 1325 Marime text
Echipa de rugby CS Năvodari a pierdut la mare luptă meciul din deplasare, de sâmbătă, cu Bucovina Suceava, contând pentru etapa a cincea a Diviziei Naționale de seniori. Gazdele s-au impus cu 29-28, iar în tabăra oaspeţilor frustrarea şi dezamăgirea sunt maxime, ţinând cont că au jucat foarte bine, au condus tot meciul şi au pierdut pe final, pe mâna lor. „Cred că este cel mai groaznic rezultat din viaţa mea! În ciuda problemelor de lot, am jucat extraordinar, cel puţin pe treisferturi, pentru că pe înaintare ne-am confruntat cu absenţe. Am condus mereu, însă am pierdut pe final, din pricina unei greşeli personale oribile şi a unei decizii inexplicabile ale băieţilor mei. Cu şapte minute înainte de încheierea partidei, am scăpat balonul printre picioare, iar adversarii au înscris un eseu. Iar în ultimul minut, am beneficiat de o lovitură de pedeapsă de la 20 m, însă căpitanul nostru, în loc să dea la beţe, a decis să scoată margine, rămasă fără efect pe tabelă. Cu cele trei puncte din lovitură, câştigam meciul! Îmi pare tare rău că am pierdut, pentru că am evoluat excelent. Dacă pierdeam la diferenţă de zece, 20 de puncte, mai ziceam, dar aşa... Îţi vine foarte greu să accepţi un asemenea eşec”, a declarat Cornel Suciu, antrenorul lui CS Năvodari, alături de Cristian Husea. Punctele lui CS au fost înscrise de gemenii Marius şi Ionuţ Prodan (câte un eseu) şi Trandafir (trei lovituri de pedeapsă şi două transformări).

Doi jucători duşi la spital

Eşecul dramatic de la Suceava a venit la doar o săptămână după ce echipa din Năvodari a mai pierdut la mustaţă, scor 13-19, un meci, cel de pe teren propriu cu Stejarul Buzău, partidă în care gazdele au condus până spre final. În clasament, CS Năvodari se află pe poziția a șaptea (din opt echipe), cu șapte puncte (o victorie, patru înfrângeri), iar în runda viitoare, a şasea, care se va disputa pe 11 mai, la ora 10.00, dobrogenii vor primi vizita liderului clasamentului, Poli Agro Iaşi, care conduce ierarhia cu 22 de puncte (cinci victorii din cinci). Un nou meci extrem de greu aşadar pentru CS Năvodari, care însă e hotărâtă să învingă, după ce a pierdut precedentele trei partide de campionat. „Acasă e altceva, sprijinul publicului e foarte important pentru noi. Deşi avem în continuare probleme de lot, nu ne gândim decât la victorie, pentru că avem mare nevoie de ea. Va fi un meci pe viaţă şi pe moarte. La Suceava, ni s-au accidentat alţi doi jucători, Perju şi Iorga, dar sperăm să revină dintre cei care ne-au lipsit cu Bucovina”, a mai spus Cornel Suciu. La Suceava, Perju şi-a luxat glezna, urmând a purta aparat ghipsat timp de şapte zile, în vreme ce Iorga s-a ales cu fisură la coastă. Ambii au fost transportaţi la spital.    

Sursa foto: CS Năvodari

Ti-a placut articolul?

Comentarii