Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:05 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La FC Farul, Constantin Gîrjoabă a primit vestea cea mare „Dansam în poartă de fericire” (galerie foto)

ro

23 Jan, 2016 00:00 14948 Marime text

Constantin Gîrjoabă a fost la FC Farul şi jucător, şi antrenor, şi preşedinte. Bucureştean de origine, „Bombo“ a venit la Constanţa în anii '80, după ce jucase la Progresul şi la Sportul Studenţesc şi participase la Campionatul Mondial Under-20. Ulterior, s-a stabilit pe litoral, unde şi-a întemeiat familia. Acum are 52 de ani, iar ultima dată a activat la o echipă din Algeria
 
Născut pe 18 iunie 1963, la Bucureşti, Constantin Gîrjoabă a început fotbalul la vârsta de şapte ani, la echipa Progresul, primul său antrenor fiind Nicolae Gorgorin. A făcut parte din loturile naţionale de juniori, s-a pregătit la Luceafărul şi a fost selecţionat la Campionatul European de juniori din 1980 şi la cel Mondial Under-20 din 1981. În cariera sa de jucător au mai figurat echipele Sportul Studenţesc, FC Farul, Jiul Petroşani, Rapid Bucureşti şi Callatis Mangalia, formaţie unde a agăţat ghetele în cui. După ce s-a retras din activitatea competiţională, a rămas în fotbal, fiind atât antrenor, cât şi oficial.
 
Povestea fotbalistică a lui Constantin Gîrjoabă îşi trage seva din miuţele de cartier, la care puştiul participa cu mare pasiune în Bucureşti. Încă de la început, a intrat în poartă, iar acest rol avea să-l joace apoi în întreaga sa carieră, care s-a întins până la 33 de ani. Clubul la care Constantin a deprins ABC-ul fotbalului a fost Progresul, unde a luat selecţia, fiind foarte bun la un concurs de penalty-uri. Încet-încet, a crescut în valoare, a ieşit campion naţional de juniori, a ajuns să fie convocat şi la loturile naţionale juvenile, după cum a fost integrat şi în proiectul „Luceafărul“. După ce, în 1980, a participat la Campionatul European de juniori, Gîrjoabă s-a regăsit, peste un an, şi în lotul României pentru Campionatul Mondial U-20 din Australia, unde tricolorii au obţinut medalia de bronz.

Cel mai tânăr dintre tricolorii de la Mondial 

„În Australia, am fost cel mai tânăr component al lotului. În timpul turneului, nu am apărat, fiind rezerva lui Lovas. Am rămas cu amintiri plăcute de la Mondial, atât sportive, cât şi în ce priveşte locurile şi oraşele vizitate. Printre altele, am fost la Melbourne, Sydney şi Adelaide. Ne-am întâlnit şi cu români stabiliţi în Australia, care ne-au invitat la masă şi ne-au făcut cadouri. Am făcut poze şi cu canguri“, povesteşte Gîrjoabă.
 
Lotul României din Australia îi mai cuprindea pe - Iosif Lovas (UTA) - care avea 19 ani la ora competiţiei - portar; Mircea Rednic (Corvinul) - 19 ani, Ioan Andone (Corvinul) - 21 de ani, Gheorghe Viscreanu (SC Bacău) - 20 de ani, Augustin Eduard (FC Argeş) - 19 ani, Marin Matei (FC Olt) - 19 ani, Cornel Fîşic (SC Bacău) - 19 ani - fundaşi; Gabi Balint (Steaua) - 18 ani, Costel Ilie (ASA ) - 20 de ani, Mihăiţă Hanghiuc (Oţelul) - 20 de ani, Decebal Balaur (FC Argeş ) - 19 ani, Doru Vuscan (UTA) - 19 ani - mijlocaşi; Romulus Gabor (Corvinul) - 20 de ani, Dorel Zamfir (Dinamo) - 20 de ani, Stere Sertov (Steaua) - 18 ani, Mircea Bolba (ASA) - 19 ani, Horaţiu Lasconi (Jiul) - 18 ani - atacanţi.

Semnase cu Steaua, dar Nicuşor Ceauşescu l-a deturnat

În 1981, Gîrjoabă a şi debutat în prima divizie a fotbalului românesc, antrenorul Progresului din acel moment fiind Robert Cosmoc. Peste un an, tânărul portar avea să ajungă la Sportul Studenţesc. „A fost o partidă Progresul - Sportul, pe stadionul 23 August, în deschiderea unui Steaua - Dinamo. Acest cuplaj s-a jucat cu 80.000 de spectatori în tribune. Am avut o evoluţie bună în poarta Progresului, fiind ochit de cei de la Sportul Studenţesc. Eu semnasem însă cu Steaua, însă, pentru Nicuşor Ceauşescu, cel care se ocupa de Sportul, acest amănunt nu a contat. Astfel că am ajuns în Regie. M-au legitimat fără să mă întrebe”, arată Constantin Gîrjoabă.

Parte din transferul lui Gică Hagi 

La Sportul Studenţesc, portarul de 19 ani a prins trupa celebră a „studenţilor“ din anii '80. „M-am bucurat să fiu în echipă alături de jucători mari, precum Mircea SanduGino Iorgulescu, Paul Cazan, Andrei SperiatuMihail Marian, Imilian Şerbănică, Romulus Chihaia, Mihail Marian şi mulţi alţii“, spune Gîrjoabă. Ulterior, după doi ani la Sportul Studenţesc, portarul a mers la Farul, în anul 1984. Iniţial, el voia să se transfere la Baia Mare, care juca în Divizia A, pe când Farul era în eşalonul secund. Însă totul s-a schimbat atunci când, la un examen în Bucureşti, la ASE, tânărul a cunoscut o domnişoară din Constanţa, Daniela, şi a rămas vrăjit de frumuseţea ei. Era cea care avea să-i devină soţie. Astfel că fotbalistul a avut un motiv bine întemeiat de a veni să joace la echipa de pe litoral. Nu a mai stat pe gânduri. A fost împrumutat de Sportul la Farul ca parte din transferul lui Gică Hagi.
 
De la formaţia din Bucureşti urmau să meargă la Constanţa trei jucători, doi dintre ei fiind Marcel Lică şi Gîrjoabă. Primul a ajuns la Farul Lică, iar Gîrjoabă mai târziu, după jumătate de an, timp în care a fost coleg cu Hagi la echipa din Regie.

Îşi striga colegii în teren după numere

„Când am venit eu la Constanţa, echipa era în eşalonul secund, dar avea în componenţă jucători de calibru, precum Buduru, Peniu, Zahiu, Drogeanu şi alţii. Am venit la echipă joi seara, iar sâmbătă am jucat. A fost un meci la Galaţi, 1-1, în care am apărat bine. Nici nu-mi cunoşteam prea mult coechipierii, pe teren îi strigam mai mult după numere, nu după nume. Înaintea mea la Farul apărase mult timp Paul Costaş. În 1986, Sportul m-a împrumutat la Jiul Petroşani, în Divizia A, unde era antrenor Gigi Mulţescu, după care m-am întors la Farul şi am promovat cu echipa la finele sezonului 1987/1988. În acel sezon, am ratat o singură partidă, acasă cu Buzău, fiind suspendat din pricina a două cartonaşe galbene. În rest, am jucat în toate confruntările. Au fost vreo 10 - 11 meciuri în care nu am primit gol“, povesteşte Constantin Gîrjoabă.

Fără gâze în poartă! 

Din lotul Farului care a promovat în acel sezon au mai făcut parte, printre alţii, Răuţă (portar), Tufan, Dinu, Popovici, Vanea, Petcu, Zahiu, Iovănescu, Buduru, Roşu, Bătrâneanu, Funda, Nedelcearu, Bîrboră şi Marian Dumitru (jucători de câmp). Gîrjoabă, un portar de 1,86 m, evolua de regulă cu numărul 12 pe tricou, iar ca fotbalist avea mai multe superstiţii. „Nu lăsam nicio gâză să intre în poartă, nici măcar fluturii. Sub pretextul că fac mişcări de gimnastică, alungam, când puteam, toate insectele pe care le vedeam. De asemenea, nu călcam tuşa şi niciun marcaj, obicei pe care mi l-am păstrat şi când am devenit antrenor.
Înainte de meci, îmi închipuiam ce faze ar putea apărea şi cum ar trebui să intervin eu. Iar după partidă, rămâneam pe teren şi rememoram toate intervenţiile mele, judecând la rece ce am făcut bine şi ce am greşit. De asemenea, dacă barele porţilor se murdăreau în timpul meciului, după meci le curăţam, mulţumindu-le, astfel, că m-au ajutat“, arată Constantin Gîrjoabă.

„Am petrecut ani frumoşi la Farul”

Portarul a ajuns şi la Rapid Bucureşti, unde nu a disputat însă decât un meci (în Cupa UEFA-Intertoto), fiindu-i greu să-i ia locul titularului giuleştenilor, Leontin Toader. Ulterior, Constantin Gîrjoabă a ajuns la Callatis Mangalia, care juca în Divizia B şi unde a petrecut ultimii ani ai carierei sale. Întâi a fost jucător, iar apoi, timp de un an, preşedintele clubului, dar apărea şi ca rezervă de portar şi se ocupa şi de pregătirea goal-keeper-ilor. În 1996, la 33 de ani, a agăţat ghetele în cui.
 
„Alături de prima dragoste, Progresul, de care nu am cum să nu-mi amintesc cu nostalgie, Farul reprezintă cea mai frumoasă perioadă a carierei mele. Am petrecut ani frumoşi aici, iar ulterior m-am stabilit la Constanţa. Am avut colegi de mare valoare. Promovarea din 1988 a fost foarte frumoasă. În acei ani, venea multă lume la meciuri. Noi aveam la antrenamente mai mulţi spectatori decât sunt în prezent la partidele oficiale. Oamenii ocupau toată tribuna I. Vedeau cum ne pregătim în timpul săptămânii, iar apoi, la meci, ştiau ce să critice dacă cineva nu juca bine“, spune Constantin Gîrjoabă.

Constantin Gache era cel mai bun cântăreţ 

În lumea fotbalului constănţean, fostul portar este cunoscut de prieteni şi ca „Bombo“, aşa cum se alintă, în familie, el şi soţia sa. Pe lângă acest apelativ, la fel de faimoasă e mustaţa sa, la care nu a renunţat niciodată. Constantin îşi aminteşte de victoriile frumoase de demult ale Farului. „La fiecare succes din deplasare, pe drumul spre casă, tot autocarul cânta. Pe locurile din spate, erau cei mai buni cântăreţi, în frunte cu actualul antrenor al echipei, Constantin Gache. El era numărul unu la cântece. În cantonamente, eu eram coleg de cameră cu Cristi Cămui, şi el de fel din Bucureşti“, arată Gîrjoabă. În 1996, după Callatis Mangalia, fostul portar a venit la Farul, punând bazele grupei 1988, pe care a antrenat-o apoi.

Mini-Luceafărul de la Farul

În scurt timp, a început să îndeplinească şi alte funcţii la club, atât tehnice, cât şi organizatorice. „Am ajuns la echipa secundă, alături de Gabi Zahiu, iar apoi antrenor de portari la echipa mare. Îi pregăteam separat, pentru turneele finale de juniori republicani, pe Curcă şi Vlas, şi aşa am fost solicitat să lucrez şi cu portarii primei echipe. Apoi am fost şi director sportiv, iar timp de un an, şi preşedinte. În paralel însă, mi-am păstrat grupa 1988, pe care am pregătit-o tot timpul. La Farul, am pus bazele unui mini-Luceafăr, toţi copiii mei integrându-i într-un sistem special de pregătire. Toţi învăţau împreună, în aceeaşi clasă de la Şcoala 6. Ulterior, acest model a fost urmat şi de alţi colegi de-ai mei“, povesteşte Gîrjoabă, care a fost primul antrenor al lui Vlad Achim, în prezent la FC Viitorul.
 
De asemenea, Gîrjoabă a participat la Paris, în cadrul turneului mondial al Cupei Danone, a cărei fază naţională fusese câştigată de echipele Farului.

A avut de ales între Viitorul şi o echipă arabă

După FC Farul, Constantin Gîrjoabă a lucrat timp de trei ani la FC Viitorul, având de ales între acest club şi o ofertă pe care i-o făcuse Florin Motroc, pentru o echipă arabă. „Am optat pentru FC Viitorul, întrucât aşa eram la Constanţa. Am fost antrenor de portari, iar în perioada mea, Buzbuchi a fost promovat de la juniori la prima echipă“, punctează Gîrjoabă.
 
Ultima echipă la care a activat acesta, timp de şapte luni, tot ca antrenor al goal-keeper-ilor, a fost US Chaouia, divizionară secundă din Algeria, unde antrenor principal era Petre Gigiu. În prezent, Constantin Gîrjoabă este fără angajament în fotbal. S-a întors la Constanţa, aflându-se în căutarea unei echipe la care să profeseze sau a unui alt job în sportul-rege.

„Vezi că a născut soţia ta, ai băiat!“ 

Constantin şi Daniela Gîrjoabă au un singur copil, Andrei (27 de ani). Născut pe 6 martie 1988, tânărul a făcut şi el fotbal la Farul, fiind, ca tatăl său, portar, chiar la grupa antrenată de Constantin. Acesta povesteşte cum a primit vestea că a devenit tătic. „Jucam un meci amical la Constanţa, cu Sportul 30 Decembrie. De dimineaţă, o dusesem pe soţie la maternitate, iar în timpul partidei, în prima repriză, unul dintre angajaţii clubului a venit la mine, la poartă, şi mi-a spus: «Vezi că a născut soţia ta, ai băiat!». Am înnebunit de fericire. Nu îmi mai stătea capul la fotbal. Adversarii băteau cornere, iar eu dansam prin poartă de fericire. Oricum, la pauză, antrenorul Emanoil Haşoti m-a înlocuit, ca să mă duc la spital, la soţie şi la copil“, arată Gîrjoabă.

Andrei Gîrjoabă, instructor de fitness în străinătate 

Andrei era un portar promiţător, dar la 18 ani, o accidentare gravă (fractură de tibie) i-a pus capăt, de timpuriu, carierei. După ce a terminat Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“, fiul lui Constantin Gîrjoabă a făcut un curs de fitness la Londra, în urma căruia a activat mai mulţi ani în străinătate, în SUA, Grecia şi Cipru. Prima dată, a fost instructor de fitness pe un vas de croazieră, iar în Cipru a lucrat la un hotel, unde se ocupa de sala de întreţinere, dar şi de partea de entertainment şi evenimente festive.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii