Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:20 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Kinder Constanţa, pe locul doi şi cu trei premii individuale la „Memorialului Adrian Cicîrîc“, de la Tulcea (galerie foto)

ro

31 Aug, 2019 00:00 4396 Marime text
Ediţia inaugurală a „Memorialului Adrian Cicîrîc“, întrecere de fotbal desfăşurată la Tulcea şi adresată categoriei de vârstă 2005, s-a încheiat cu victoria formaţiei Prosport Focşani.
 
La competiţia găzduită de stadionul „Delta“, până pe 29 august, în organizarea familiei celui ce a fost Adrian Cicîrîc (un fost jucător de fotbal, care a murit în acest an, într-un accident rutier), a Consiliului Local Tulcea şi a clubului Victoria Delta Tulcea, au participat şi două echipe din Constanţa, Kinder (care s-a clasat pe locul doi) şi FC Farul (care a ocupat poziţia a cincea).
 
În finala mare, Kinder a cedat în faţa echipei Prosport Focşani după loviturile de departajare (3-5), la finele timpului regulamentar de joc scorul fiind 0-0. Pe locul trei s-a clasat Unirea Slobozia, care a dispus în finala mică de Victoria Delta Tulcea cu 2-0. În partida pentru poziţia a cincea, FC Farul a învins Kids Tâmpa Braşov cu 2-1, iar FC Tulcea a câştigat cu 2-0 confruntarea cu SSSF Juniorul Chişinău pentru locul 7. Clasamentul final a fost: 1. Prosport Focşani, 2. Kinder Constanţa, 3. Unirea Slobozia, 4. Victoria Delta Tulcea, 5. FC Farul, 6. Kids Tâmpa Braşov, 7. FC Tulcea, 8. SSSF Juniorul Chişinău.
 
Organizatorii au acordat şi cinci premii individuale, trei dintre ele revenindu-i clubului Kinder: cel mai bun portar - Răzvan Nache (Kinder Constanţa); cel mai bun fundaş - Andrei Lungu (Kinder Constanţa); cel mai bun mijlocaş - Cristian Cicîrîc (Victoria Delta Tulcea); golgeterul competiţiei - David Urdea (Kinder Cosntanţa); MVP-ul competiţiei - Cătălin Munteanu (Unirea Slobozia).
 



 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii