Jurnalul unui „sultan“ care sfidează limitele Constănţeanul Paul Dicu aleargă sub soarele Saharei pentru copiii bolnavi de inimă

Antrenorul de arte marţiale în vârstă de 44 de ani s-a alăturat unei cauze nobile, participând, pentru a patra oară, la „Marathon des Sables“, una dintre cele mai dure şi mai spectaculoase curse de anduranţă din lume. Concurenţii trebuie să parcurgă, timp de şase zile, 250 de kilometri în deşertul Marocului
 
Campania „În pas cu Paul“ are ca scop ajutorarea copiilor cu probleme cardiace, pentru care luptă Asociaţia „Inima Copiilor“, proiect susţinut, pentru al treilea an, de Paul Dicu. „Maratonul Nisipurilor“ durează până pe 12 aprilie, iar constănţeanul a terminat cu bine primele etape. Rundele au lungimi între 15 şi 40 de kilometri, iar cea mai lungă etapă măsoară peste 80 de kilometri. În timpul cursei, concurenţii poartă în spate un rucsac cu o greutate de 11 kilograme, cu toate cele necesare timp de o săptămână. Organizatorii oferă doar apă, adăpost şi, la nevoie, asistenţă medicală. Evoluţia lui Paul Dicu este urmărită pas cu pas pe site-ul campaniei şi pe Facebook, unde se întocmesc, etapă de etapă, veritabile jurnale de călătorie.
 
Paul Dicu a ajuns în Maroc pe traseul Bucureşti - Paris - Errachidia, cazându-se în prima tabără din mijlocul deşertului. Prima noapte afară este descrisă pe site-ul inpascupaul.ro: „Paul a ajuns în prima tabără pe întuneric. Noapte înseamnă în deşert şi frig. Foarte frig. Tabăra e un inel de corturi berbere. Din avion se vede grozav, de la sol se vede... prin cort: câţiva pari, o pânză neagră întinsă bine peste ei, o pătură aspră pe jos, nisip. Oamenii locului sunt specialişti la montarea lor. Le instalează seara şi le strâng dimineaţa, înainte de start, apoi sunt cărate în următoarea tabără la timp, pentru a fi întinse înainte de sosirea concurenţilor. În fiecare cort dorm câte opt alergători, iar împărţirea e făcută întrucâtva după naţionalităţi. Dacă e să ne luăm după schema pe care au pregătit-o organizatorii, cortul în care doarme Paul e ultracentral... Şi da, l-au înconjurat englezii”. Înainte de startul în ediţia a 29-a a „Sultan Marathon des Sables“ are loc „ziua tehnică“, adică pregătirea rucsacului de cursă şi predarea restului de bagaj, plus verificarea medicală oficială şi inspecţia echipamentului. Potrivit echipei lui Paul Dicu, organizatorii vor să se asigure că alergătorii au în bagaj materialul obligatoriu (printre care busola, cuţitul, ace de siguranţă, pompa anti-venin şi oglinda de semnalizare). Apoi sunt distribuite kiturile de supravieţuire (o rachetă de semnalizare, pastilele de sare şi un baton luminos pentru etapa de noapte) şi road-book-urile. La start, concurenţii trebuie să prezinte alimente cu cel puţin 14.000 de calorii. Sunt verificate documentele medicale şi EKG-ul. E o cursă nemiloasă, iar organizatorii ţin mult să se asigure că toţi competitorii sunt în măsură să suporte efortul. „Prezentarea cursei, ultimele anunţuri, ultima cină oferită de organizatori şi gata! Asta-i... Mâine începe! Paul ne spune că totul e în regulă. A împachetat totul. Nu mai are loc în rucsac, dar, din fericire, a încăput tot ce voia să ia cu el şi nici n-a uitat nimic. Rucsacul cântăreşte iarăşi 9,5 kilograme. La asta se adaugă 1,5 litri de apă la start, deci va pleca în cursă cărând tot 11 kilograme. Din ce ne spune Paul, bate vântul puţin (s-a jucat cu noi la telefon de-a vine tornada - nu vine tornada). Până la urmă, aceasta ne-a speriat puţin şi şi-a văzut de drumul ei. Încă o noapte în tabără pentru cei peste 1.000 de concurenţi. De mâine începe circul!“, ne informează apropiaţii lui Paul, pe Facebook.
 
„N-am decât două băşici, dar le tai eu“
 
Se află şi traseul primei etapei (potrivit regulamentului, acesta este dezvăluit abia în dimineaţa cursei). „Organizatorii au pregătit pentru azi un drum de 34 de kilometri, care a o ia spre sud, de la Erg Chebbi şi până la Erg Znaigui. Până la kilometrul 21 se văd dune, ba şi puţină vegetaţie, apoi o urcare până la mine (?!), platouri, dealuri şi iar dune. Avem şi harta desenată frumos, cu moviliţe şi căsuţe. Şi ţinem pumnii strânşi până după-masă“, este pregătită echipa constănţeanului. Iar aceasta trece cu bine prima linie de sosire, după şapte ore şi 45 de minute de la plecare. „Finalul primei etape! 34 de kilometri de dune frumoase, ceva munţi şi platouri cu piatră. Pe cât se vede din pixelii prăfuiţi de pe webcam-ul din deşert, Paul e încă în formă după cursă şi e suspect de bine dispus. E ora 17.00 în Maroc, deci timp de odihnă ar avea destul.

Sunt deja abandonuri (vreo zece astăzi), dar peste 1.000 de concurenţi continuă cursa. Sunt alergători care încă sosesc, la mai bine de 12 ore de la start, pe întuneric. Organizatorii îi aşteaptă pe toţi cu ceai. Şi noi aşteptăm încă un mesaj de la Paul...“, este descrierea primei runde. Iar mesajul alergătorului cu numărul 365 vine. „Aşa. Hai bine am venit acasă. E bine, ne place aici, suntem OK. N-am decât două băşici, dar le tai eu, că medicii sunt cam ocupaţi. Am văzut primele trei perfuzii, brr! Unul dintre ei chiar cu vreo 400 de metri înainte de finish. Scary, să dea dracii! În rest, OK, 34 de kilometri, dintre care 19 kilometri cele mai mari dune din Maroc, alea de la Merzouga, unde am terminat anul trecut. I-auzi, ăştia încă vin, săracii, îi aplaudă la finish. Cam asta e, mă duc să văd ce-mi găteşte bucătăreasa şi să-mi tai băşicile. Vă pup, să-mi scrieţi, nu vă uitaţi că fac pe zmeul. A, same, Marian şi Sabin, puteţi să vă începeţi încălzirea“, spune Paul Dicu.
 
Mănâncă paste presate cu arome uscate
 
Etapa a doua măsoară 41 de kilometri, aproape un maraton. Organizatorii distribuie harta traseului mai devreme, iar echipa constănţeanului soarbe cu aviditate datele. „Ce-l aşteaptă pe Paul? Traseul continuă spre sud-vest, de la Erg Znaigui, unde a fost al doilea bivuac, şi până la Ouedul Moungarf. Se văd dune şi nisip până la oraşul Taouz, la kilometrul 13, şi apoi kilometri întregi de pietre până la Jdaid. Şi, pe final, nouă kilometri de munţi şi trecători. Organizatorii anunţă o limită de 11 ore pentru parcurgerea traseului. Îl aşteaptă o zi lungă, să-i ţinem pumnii lui Paul!“, se pregătesc de runda a doua membrii campaniei „În pas cu Paul“. Iar veştile sunt bune, constănţeanul se îndreaptă spre final. „Paul a trecut şi de ultimul punct intermediar de control al etapei (la 34,1 kilometri). Urmează o porţiune foarte accidentată de şapte kilometri până la finish. Nu ne e clar cum fac cei care-s în fruntea cursei de-au terminat deja, dar, din ce timpi intermediari vedem, şi bazându-ne pe larga noastră experienţă de cititori de contoare la MdS, majoritatea alergătorilor au mers destul de încet astăzi... Cu câteva minute în urmă, Paul a terminat etapa a doua. Observăm, după timp, că nu se grăbeşte şi, după gesturi, că e în continuare bine dispus. Astăzi ar trebui să primească o mulţime de mesaje de la voi. Ceea ce ar trebui să îl binedispună şi mai mult. Ne bucurăm să vedem că toţi cei patru români care aleargă anul ăsta la Marathon des Sables se descurcă bine. Toţi au ajuns cu timpi buni. Să-i aplaudăm, deci, şi pe Cristian Eneşoae (care e şi cel mai rapid), pe Gabriel Laczko şi pe Aristide Necula“, notează în jurnalul de concurs prietenii lui Paul. Constănţeanul intră şi în direct la radio, iar echipa sa e numai urechi. „Se plânge de una-alta: băşici, iar o gleznă care-l sâcâie de luni bune dă iarăşi semne de slăbiciune. În plus, alergătorul parcă n-are poftă de mâncare. Acum, când spunem mâncare, nu vă imaginaţi vreo friptură cu salată, ci ceva paste presate cu arome uscate, pe care le cară cu el şi le găteşte singur seara, la cort, cu apă fiartă la un foc de nisip. Deşertul nu te iartă, zice Paul“, este rezumatul intervenţiei la radio a temerarului atlet.
 
„Baftă, Paul, să te ţină glezna!“
 
Toţi ochii acum pe runda a treia. „Nu-i tocmai reconfortant peisajul. Dacă l-am întreba pe Patrick Bauer (organizatorul cursei sau, dacă ne îngăduiţi licenţa, şeful «Marelui Circ») de ce a ales traseul ăsta, ar zice, probabil, că i-a plăcut. Aşa alege el traseul, să fie frumos. «Să ocolim un munte mare». Aşa zice ruta de astăzi, când te uiţi la ea. 37,5 kilometri de la Oued Moungarf şi până la Ba Hallou. Pietre, dune, pietre... O urcare şi-o coborâre... Apoi iarăşi pietre, dune, pietre, dune... pe final, puţină vegetaţie până la ruinele de la Ba Hallou. Timpul limită e de zece ore şi jumătate. Baftă, Paul, să te ţină glezna“, îi urează prietenii. Iar inima de leu al deşertului îl ajută pe constănţean să ducă la bun sfârşit şi această etapă. „Odată cu sosirea sa, se împlinesc 112,5 kilometri străbătuţi în deşert. Încercăm să alegem ceva din captura de la sosire, însă, de data aceasta, webcam-ul organizatorilor n-a fost la înălţime... Revenim cu poza. Iar apoi cu filmul. Cât film am reuşit noi să facem... da, a fost cu flotări! Şi noi nu le-am văzut bine! Pentru Paul a fost o sosire, cum ar zice comentatorii de la fotbal, «muncită» şi destul de târzie, la nici o oră înainte de împlinirea timpului limită pentru etapă. O să ne spună el mai multe dacă ne scrie în seara asta (deşi e târziu şi nu i-ar strica să se odihnească) sau mâine dimineaţă, la radio“, este însoţită cu noutăţi evoluţia lui Paul.
 
Aleargă pe temperaturi de până la 54 de grade
 
Condiţiile de concurs sunt extrem de dure în deşert, astfel că, de la etapă la etapă, se înregistrează tot mai multe abandonuri. Din fericire, Paul Dicu se ţine tare. „Duminică erau 1.029, ieri 1.009, iar azi au plecat la drum 978 de oameni! Drumul a fost... cum vedeţi în poză. Temperatura creşte pe zi ce trece. La propriu şi la figurat. Mâine dimineaţă, începe etapa mitică. Toţi se tem de ea, dar toţi abia o aşteaptă. Până la urmă, pentru asta s-au dus toţi. Asta înseamnă Marathon des Sables“, postează pe Facebook membrii echipei. Runda a început ieri şi se finalizează astăzi. „Caravana MdS se urneşte în dimineaţa asta şi soseşte abia mâine. Va alerga peste noapte. Deocamdată, ştim doar că etapa va avea 81,5 kilometri. Ne gândim, deci, la distanţa a două maratoane plus nisip şi pietre plus cel puţin un munte greu de urcat. Completăm tabloul cu rucsacul care încă are vreo nouă kilograme, temperatura spre 40 de grade şi oboseala ultimelor zile. De gleznă nu îndrăznim să zicem nimic“, se pregătesc membrii echipei de etapa care dă fiori. La radio, Paul spune că, dacă e la un nou start, dimineaţa e bună. Îl aşteaptă o tură lungă şi nu se hrăneşte cum trebuie, deşi se străduieşte. Etapa a treia, „cu dune oribile şi temperaturi de până la 54 de grade“, nu i-a plăcut. Sunt foarte multe abandonuri, nici el nu-şi explică de ce atâtea. Stătea în cort cu cinci germani, iar trei au plecat deja acasă. Apare şi traseul etapei mitice, 81,5 kilometri de la Ba Hallou la Rich Merzoug. „Să vedem ce are de făcut Paul astăzi şi la noapte. Opt kilometri mai blânzi, apoi urcare dificilă pe nisip şi pietre pe jebelul El Otfal - cunoştinţă veche... şi rea. Priveliştea-i frumoasă, ştim. Apoi coborâre şi plat - ued şi pietre. Asta până la CP 2 (n.r. punctul de control). Până la CP4 dealuri şi încă un munte de urcat - jebel Mhadid Al Elahau, bonus doi kilometri pe creastă. Mai departe, spre CP6, vedem o succesiune de albii de râu secate, o căsuţă şi crevase, chiar mai palpitante pe întuneric... Spre final, terenul e mai blând, se vede viaţa: un izvor şi sunt desenaţi pe hartă şi câţiva copăcei. Sunt timpi limită la punctele de control, iar limita de etapă e de 30 de ore. Ore lungi pentru Paul pe drum. Ore lungi şi emoţii mari şi pentru noi, acasă“, se posta, ieri la prânz, pe pagina de Facebook „Paul Dicu - Marathon des Sables“.
 
A fost consultant tehnic al trupelor DIAS
 
Născut pe 6 iunie 1969, la Constanţa, Paul Florin Dicu este alergător, dar şi practicant şi antrenor de arte marţiale. A obţinut primul dan în Takeda Riu în anul 1997, cu sensei Roland Maroteaux. Înainte de Revoluţie, a urmat cursurile Liceului de Marină, iar în 2003 a absolvit Facultatea de Drept. A fost timonier pe nave comerciale, a lucrat ca scafandru voluntar la Delfinariu, a fost consultant tehnic al trupelor DIAS din Constanţa şi preparator psiho-fizic la Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi“. De ceva timp, pregăteşte şi alergători, iar în sezonul 2014 va fi copilot în Raliul României. Ca hobby-uri menţionează gătitul, cântatul la bas sau compunerea de haiku. O altă pasiune a sa este participarea la curse în deşert. Prima întrecere de acest gen, Sahara Marathon, a fost în 2010, în taberele de refugiaţi sahawari din Algeria. În 2011, la „Maratonul Nisipurilor“, s-a clasat pe locul 621 dintre cei 811 de alergători care au încheiat cursa. Un an mai târziu, şi-a depăşit performanţa, ocupând poziţia a 521-a din 854 de concurenţi care au trecut linia de sosire. Atât în 2012, cât şi în 2013, a fost singurul participant din România. Anul trecut, întrecerea a fost o adevărată încercare pentru Paul, care a fost cât pe ce să abandoneze în trei etape, din pricina unei accidentări la şold, cu care s-a ales în kilometrul 15 al primei etape, şi a deshidratării.

Sursa foto: 1, 2 și 6 - Facebook (Paul Dicu), 3 - jaguarlandrover-cotedazur.com, 4 - inscription.marathondessables.com, 5 - inpascupaul.ro