Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:16 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Juniorii A de la HC Dobrogea Sud luptă, la Venus, să-şi apere titlul de campioni ai României la handbal pe plajă (galerie foto)

ro

02 Aug, 2019 00:00 1841 Marime text
Campionatul Naţional de Beach Handball se desfăşoară în perioada 1 - 4 august, pe plaja Banana Beach din Venus, atât la masculin, cât şi la feminin.
 
Participă echipe din Constanţa, Medgidia, Tulcea, Măcin, Cernavodă, Galaţi, Târgovişte, Ploieşti, Plopeni, Ghimbav, Brazi, Corabia, Baia Mare, Arad, Cluj şi Piatra Neamţ. HC Dobrogea Sud Constanţa a înscris în concurs două echipe. Juniorii A (generaţia 2001-2002; antrenor Ionuţ Puşcaşu) sunt campionii en-titre ai României. Au cucerit titlul în 2017 şi l-au apărat cu succes anul trecut. Formaţia de juniori B (născuţi în 2003 şi mai mici) e pregătită de Enis Murtaza. Ambele echipe se află sub coordonarea lui Aihan Omer (directorul Academiei HC Dobrogea Sud, care este şi selecţionerul echipei de seniori a României la handbal pe plajă).
 
„La juniori A, suntem campioni naţionali şi vom încerca să ne apărăm titlul. La juniori B, vom aborda turneul cu o generaţie mai mică, 2004 - 2005, în ideea de a-i pregăti pentru anul viitor. Beach handball-ul este un sport care prinde tot mai mult şi în România. Faptul că organizăm al treilea campionat naţional de juniori este un mare pas înainte. Ca antrenor al primei reprezentative, mi-aş dori să avem şi un Campionat Naţional de seniori. Ar uşura extraordinar munca de selecţie. Sper ca în viitor cluburile de Liga Naţională să vină în sprijinul acestui sport spectaculos“, a declarat Aihan Omer, citat de site-ul oficial al HC Dobrogea Sud.
 
Sursa foto: HC Dobrogea Sud
 
Citeşte şi:
 
HC Dobrogea Sud, CSS1 Constanţa şi CSS Medgidia, aur la Campionatul Naţional de handbal pe plajă (galerie foto)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii