Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:16 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jucători de la FC Viitorul, în lotul tricolor România joacă astăzi cu Polonia. Cine transmite meciul

ro

11 Nov, 2016 00:00 1516 Marime text
Echipa naţională de fotbal a României susţine astăzi, la Bucureşti, meciul din etapa a patra a grupei E de calificare la Campionatul Mondial din Rusia, din 2018. Aflaţi pe locul trei în clasament, tricolorii întâlnesc pe Arena Naţională, de la ora 21.45, formaţia Poloniei, care ocupă poziţia secundă în ierarhie. Partida este transmisă în direct de TVR1 şi înregistrat (sâmbătă, 12 noiembrie, la ora 1.00) de Digi Sport 1.
 
Astăzi, se joacă şi celelalte două meciuri din grupă: Armenia - Muntenegru (de la ora 19.00, în direct la Digi Sport 2) şi Danemarca - Kazahstan (de la ora 21.45, în direct la Digi Sport 1). Clasamentul este următorul: 1. Muntenegru - 7p, 2. Polonia - 7p, 3. România - 5p, 4. Danemarca - 3p, 5. Kazahstan - 2p, 6. Armenia - 0p. Primele trei clasate sunt neînvinse până acum, România având o victorie şi două egaluri, golaveraj 6-1.
 
În lotul lărgit pentru meciul cu Polonia şi pentru amicalul cu Rusia figurează şi patru fotbalişti de la FC Viitorul: fundaşii Romario Benzar şi Bogdan Ţîru şi mijlocaşii Răzvan Marin şi Dragoş Nedelcu. Întrucât are mai mulţi jucători la loturile naţionale sau accidentaţi, FC Viitorul s-a pregătit ieri în efectiv redus. Pe lângă cei patru de la Naţionala României, Carp este convocat la selecţionata Republicii Moldova, Mitache este accidentat, iar Lopez efectuează un program separat de recuperare după o accidentare suferită în meciul cu FC Voluntari.

Sursa foto: Facebook (Răzvan Marin)
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii