Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:54 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Joi, FC Viitorul întâlneşte CFR Cluj Romario Benzar - „Sperăm să ne impunem jocul şi să câştigăm“

ro

03 Feb, 2021 13:34 2974 Marime text
  • CFR Cluj e campioana en-titre a României, iar în momentul de faţă ocupă locul secund în clasament.  

FC Viitorul dispută joi, 4 februarie, meciul din etapa a 21-a a Ligii 1, întâlnind în deplasare, de la ora 20.00, campioana en-titre a României, CFR Cluj.

În clasament, FC Viitorul se află pe locul 8, cu 25 de puncte, la trei lungimi de locul şase (ultimul care asigură prezenţa în play-off), în timp ce echipa clujeană ocupă poziţia secundă, cu 44 de puncte.

Jucăm contra campioanei României, o echipă foarte bună, experimentată. Sperăm totuşi să ne impunem jocul şi să câştigăm, ceea ce e cel mai important. Suntem neînvinşi în acest an, dar ne-am fi dorit să acumulăm mai multe puncte. Nu am pierdut însă cu echipele mari, iar de la meciul cu CFR sperăm să câştigăm şi să fim acolo, la play-off, a declarat fundaşul Viitorului Romario Benzar.   

Va fi un meci geu, contra unei formaţii puternice. Au demonstrat-o. Trebuie să mergem montaţi şi pregătiţi de o partidă dificilă, încercând să scoatem maximum. Tot timpul am avut evoluţii bune contra CFR-ului. Şi în tur am făcut un meci bun. Avem nevoie de un succes care să vină cât mai repede, sperăm că va fi joi. Avem nevoie de puncte pentru a prinde turneul play-off, a spus şi mijlocaşul Cosmin Matei.   


Sursa foto: FC Viitorul
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii