Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:40 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ion Barbu şi-a anunţat decizia de renunţare la funcţia de antrenor al SSC Farul Constanţa

ro

16 Sep, 2018 13:32 3890 Marime text
În urma eşecului SSC Farul Constanţa de ieri, de pe teren propriu, 1-2 cu Metaloglobus Bucureşti, în etapa a şaptea a Ligii a 2-a de fotbal, antrenorul echipei de pe litoral, Ion Barbu, şi-a anunţat decizia de renunţare la funcţie.
 
Tehnicianul de 41 de ani a mai recurs la un asemenea gest în acest debut de campionat, însă a revenit ulterior asupra deciziei.
 
De data aceasta, Ion Barbu a precizat că hotărârea pe care a luat-o este definitivă.  
 

În urma acestui meci, am decis să renunţ la funcţia de antrenor. Nu mai are rost. E prea mult. Trebuie să se găsescă o soluţie înlocuitoare. Am mai renunţat o dată, dar am revenit asupra deciziei întrucât clubul nu a avut pe cine pune în loc. Acum, hotărârea mea e definitivă. Am anunţat conducerea SSC Farul, ştie toată lumea. Luni voi veni la stadion, dar nu voi mai conduce antrenamentul. Am stat prea mult la Farul în situaţii critice, iar lumea a început să mă judece în sens negativ. Mă doare tare de tot, pentru că Farul pentru mine este a doua familie. Uneori am pus clubul chiar pe primul loc. Voi rămâne cu sufletul alături de Farul, dar nu mai pot continua ca antrenor, a declarat Ion Barbu.


Sursa foto: ZIUA de Constanţa       
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii