Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:43 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Înmormântarea soţiei arbitrului George Lazer „Un suflet bun, un om deosebit. Nu te vom uita niciodată, Cris!“ (galerie foto)

ro

29 Apr, 2015 00:00 2532 Marime text
Moartea, la numai 39 de ani (în urma unei boli incurabile), a Cristinei Maria Lazer, soţia arbitrului constănţean de fotbal George Lazer, le-a adus o durere fără margini celor care au cunoscut-o şi au iubit-o. Înmormântarea a avut loc ieri, la Cimitirul Central din Constanţa, iar ultimul drum al celei care a fost Cristina Maria Lazer a fost udat de râuri de lacrimi. 
 
„Sincere condoleanţe! Nu îmi vine să cred, nu am cuvinte, îmi pare tare rău. Dumnezeu să o odihnească în pace!“, „Cuvintele sunt prea mici să poată exprima durerea din sufletele celor care au cunoscut omul minunat care a fost Cristina. Dumnezeu să o odihnească în pace!“, „Un suflet bun, un om deosebit. Nu te vom uita niciodată, Cris!“, „Sincere condoleanţe! Dumnezeu să o odihnească în pace şi să o ţină de-a dreapta lui!“, „Nu mi-am găsit cuvintele nici în momentul aflării tristei veşti, nici după ce am văzut că minunea aşteptată de noi toţi nu s-a întâmplat. Nu sunt decât întrebări despre ce a putut să fie atât de crunt şi despre ce nu s-a întâmplat, deşi lupta a fost cruntă. Mare păcat, lucrurile nu se întâmplă întotdeauna aşa cum vrem noi. Mare tristeţe prin dispariţia ta! Dar aşa a vrut Dumnezeu. Tânără şi frumoasă! Şi iubită! Nu sunt cuvinte pentru a spune ce simţim acum. Dumnezeu să te odihnească! Acesta a fost drumul pe care ţi l-a ales! Vei rămâne mereu în amintirea mea şi a celor care te-au cunoscut“, „Înger blând, odihneşte-te în pace! Ne vei lipsi. Dumnezeu este fericit că are un înger frumos acum la El. Te voi iubi veşnic, prietena mea de suflet!“, „Dumnezeu să o odihnească în pace! Era un om deosebit. Păcat că ne-a părăsit aşa de repede. Sincere condoleanţe!“, „A fost o colegă deosebită. Dumnezeu să o odihnească în pace, iar familia să aibă putere să treacă peste această durere“, au postat cei apropiaţi pe Facebook.

„Te-am strigat, dar nu ai răspuns! Am plâns şi nu ne-ai auzit!“

O altă prietenă a scris pe reţeaua de socializare: „Draga noastră, am fost la tine, dar nu te-am găsit. Te-am căutat şi te-am strigat, dar nu ai răspuns. Şi-am adus jerbe, coroane şi flori, dar nu ne-ai văzut. Am plâns şi nu ne-ai auzit. Am plâns...pentru că nu te găseam. Plecaseşi... departe... acolo unde-i numai soare, unde-s mii de flori şi mii de culori pe câmpuri înverzite, unde-s pomi roditori şi păsări cu aripi multicolore, unde-s cete de copii cu aripi strălucitoare printre arhangheli, serafimi şi heruvimi. Plecaseşi aproape, foarte aproape de Dumnezeu, Cel pe care, atunci când ne vom opri din plâns, Îl vom ruga să-ţi păstreze sufletul bun, curat şi frumos, în veşnicia luminoasă. Te iubim, Cris! Dumnezeu să te odihnească-n pace şi să te ierte, prietena noastră dragă!“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii