Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:22 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Încurajări de la Ţiriac şi Ilie Năstase Eduard Răducanu a participat la cantonamentul „În căutarea viitorilor campioni” (galerie foto)

ro

09 Sep, 2016 00:00 5052 Marime text
Ediţia a treia a evenimentului „Camelia Potec - În căutarea viitorilor campioni“, care s-a încheiat ieri, l-a avut printre tinerii înotători participanţi, selectaţi din toată ţara, şi pe constănţeanul Eduard Răducanu
 
Timp de o săptămână, 43 de fete şi băieţi cu vârste cuprinse între nouă şi 11 ani s-au aflat într-un stagiu de pregătire centralizată la Stejarii Country Club, în pădurea Băneasa. Programul, care este privat, are rol de selecţie, încurajare şi susţinere a tinerelor talente din înotul românesc. Din 2014 încoace, Atena Sport Club a fost reprezentată, la băieţi, de Patrick Dinu (în 2014), de Patrick Dinu şi de Eduard Răducanu (în 2015) şi de Eduard Răducanu (la ediţia din acest an).
 
Singurul participant de la Constanţa în 2016, Eduard Răducanu (născut în 2006) este unul dintre performerii de la clubul patronat de medaliatul olimpic Răzvan Florea, Atena Sport Club Constanţa. Pe parcursul stagiului „Camelia Potec - În căutarea viitorilor campioni“, copiii au participat la antrenamente, sub îndrumarea mai multor tehnicieni din ţară, dar au avut şi program de relaxare (mergând la plimbare sau la grădina zoologică ori participând la jocuri interactive). Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, a coordonat stafful tehnic şi a petrecut mult timp alături de copii. De asemenea, au venit în mijlocul micilor înotători şi alte nume de legendă din sportul românesc, precum Ion Ţiriac şi Ilie Năstase. Copiii au avut prilejul să discute şi cu fostul portar al echipei naţionale de fotbal a României, Bogdan Stelea. Eduard Răducanu s-a pregătit bine, fiind remarcat şi acum de antrenori.

Provine dintr-o familie de sportivi

Multiplu campion al României şi medaliat pe plan intern, Eduard Răducanu provine dintr-o familie de sportivi. Mama sa, Dana, a jucat volei, inclusiv în Divizia A, la Oil Terminal, iar tatăl, Marius, a făcut fotbal. A început la zece ani, la SNC, cu antrenorul Ion Zlate, iar la 14 ani a ajuns la FC Farul, unde a fost antrenat de Adam Munteanu, iar apoi, până la finele junioratului, de Constantin Tâlvescu, după care a jucat o perioadă de doi ani la SNC Conpref, în Divizia C. În grupa de juniori de la Farul, Marius, care evolua atacant, a fost coleg cu jucători care aveau să devină celebri mai târziu, precum Dennis Şerban, Adrian Pitu sau Mihai Stere. Eduard Răducanu s-a îndrăgostit de înot încă de la primul antrenament.
 
„Edi este un înotător foarte bun. A învăţat extrem de rapid toate cele patru procedee. Îl avem în vedere pentru performanţă pe o perioadă lungă. Pot spune că e unul dintre cei mai promiţători copii de la noi din bazin. E încă mic, dar suntem siguri că va deveni un înotător de marcă”, spunea Răzvan Florea în 2014.

„E foarte conştiincios şi serios în pregătire”

Medaliatul olimpic de la Atena, din 2004, este şi idolul lui Patrick Dinu, celălalt băiat de la ASC care a participat la două ediţii ale programului „Camelia Potec - În căutarea viitorilor campioni“. În vârstă de 11 ani, Patrick Dinu a început înotul de mic, la Atena Sport Club Constanţa. Părinţii săi, Eugen şi Ramona, au fost cei care l-au adus la bazin, la recomandarea doctorului pediatru.
 
„Patrick răcea foarte des, iar medicul ne-a spus să-l dăm la înot, un sport foarte bun“, povesteşte Ramona Dinu. Iar nataţia nu numai că l-a ajutat mult pe băieţel din punctul de vedere al sănătăţii, dar i-a intrat şi la suflet şi l-a făcut să nu se mai despartă de bazin. Ulterior, au venit şi titlurile de campion, distincţiile şi diplomele. „Patrick a fost de mic foarte conştiincios şi serios în pregătire. La toate concursurile a ocupat locuri pe podium. Munca sa nu e în zadar. Îi aduce şi rezultate deosebite“, spunea, anul trecut, Răzvan Florea, cel cu care micul campion a lucrat încă de la început.

Opt medalii la Naţionalele de la Braşov

În urmă cu două luni, Atena Sport Club Constanţa a urcat de opt ori pe podium la Campionatul Naţional de copii de la Braşov, rezervat categoriei de vârstă 10-11 ani, prin doi sportivi, Patrick Dinu şi Eduard Răducanu. Patrick Dinu a cucerit trei medalii de aur (la 50 m spate, la 100 m bras şi la 100 m spate), una de argint (la 200 m mixt) şi una de bronz (la 50 m bras), în vreme ce Eduard Răducanu a ieşit campion naţional la 50 m bras, la 50 m liber a obţinut argintul, iar la 50 m spate s-a clasat pe locul trei pe ţară.
 
Sursa foto: Facebook (Marius Răducanu; Camelia Potec - În căutarea viitorilor campioni)

Citeşte şi

La primul său Campionat Naţional, Patrick Dinu a luat aur şi alte două medalii: „Vreau să ajung ca Răzvan Florea!” (Galerie Foto)

Tatăl său a fost coechipier cu Dennis Şerban: Eduard Răducanu străluceşte în bazinul lui Răzvan Florea (Galerie Foto)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii