Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:53 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Încep aventura din Divizia Naţională Gemenii salvamari îi dau aripi echipei de rugby CS Năvodari (galerie foto)

ro

16 Mar, 2013 00:00 5058 Marime text
Peste două săptămâni, echipa de rugby CS Năvodari va debuta în Divizia Naţională de seniori, al doilea eşalon valoric din România al sportului cu balonul oval. Rugbyştii teribili din oraşul unde soarele sărută marea au promovat din Divizia A la capătul unui sezon de vis, în care au pus în joc pasiune, zâmbete şi plăcere, trecând peste statutul lor de amatori.

În sezonul trecut al Diviziei A, CS Năvodari s-a clasat pe locul întâi în Seria Est a competiţiei, primind astfel drept de participare la barajul de promovare în Divizia Naţională, alături de alte nouă formaţii. Năvodărenii, antrenaţi de Cornel Suciu şi Cristian Husea, au ocupat poziţia a treia la turneul de baraj, loc ce nu asigura accederea în eşalonul superior, însă, întrucât prima clasată, CS Olimpia Bucureşti, s-a desfiinţat, CS Năvodari a primit drept de promovare din partea Federaţiei. Oricum, nici a doua clasată la baraj, CSU CFR Braşov, nu o duce prea bine şi încă nu se ştie dacă va juca în Divizia Naţională. CS Năvodari o va face însă cu siguranţă, înscriindu-se deja în campionat, potrivit lui Cornel Suciu. „Iniţial, noi nu ne-am gândit la promovare, astfel că ne-am fixat ca obiectiv final clasarea în primele trei. Însă, dacă s-a ivit oportunitatea aceasta, vom juca în Divizia Naţională, şi după ce am primit sprijinul Primăriei Năvodari, care ne-a încurajat, spunându-ne că e munca noastră şi dreptul nostru să jucăm în DNS”, a declarat Cornel Suciu.

Promovarea echipei a răsplătit eforturile şi meritele unui grup de jucători extraordinar, pentru care faptul că nu au primit bani pentru evoluţiile lor nu a contat. Dragostea pentru rugby a fost mult mai mare. Pe parcursul Diviziei A, au avut statut de amatori, dar pe teren s-au comportat ca nişte profesionişti desăvârşiţi. Au fost uniţi şi nu s-au dat în lături de la nimic. „Ţin să-i felicit pe cei de la Năvodari pentru această promovare. Au muncit mult pentru ea. Este o echipă integral constănţeană, care va creşte mult în viitorul apropiat, întrucât din urmă vin mulţi tineri de valoare. Sunt convins că vor face o figură frumoasă în Divizia Naţională”, a spus şi Florin Ţugurel, directorul regional al Departamentului de Dezvoltare Dobrogea din Federaţia Română de Rugby. În DNS, lucrurile se vor schimba şi în ce priveşte banii, căutându-se diferite soluţii pentru răsplătirea din acest punct de vedere a sportivilor, care nu vor mai juca pe gratis.

Cătălin Sasu, sportivul fără vârstă

La CS Năvodari, rugbyul nu are vârstă. Cătălin Sasu, fostul mare jucător al Farului şi al echipei naţionale, sfidează cei 45 de ani pe care i-a împlinit de curând, iar în Divizia A i-a fost de un real sprijin echipei şi un exemplu pentru mult mai tinerii săi coechipieri. Cătălin a făcut carieră ca aripă de treisferturi, însă la Năvodari s-a reprofilat, jucând fundaş, aceasta şi pentru a le lăsa locul pe aripi la doi jucători foarte buni, gemenii Prodan, Ionuţ şi Marius, în vârstă de 22 de ani. Fraţii sunt năvodăreni get-beget şi provin din pepiniera clubului. Pe timpul sezonului estival, lucrează ca salvamari la Mamaia. Şi nu sunt nişte salvamari oarecare, ci doi băieţi desprinşi parcă din „Baywatch”, membri ai lotului naţional al României, cu care au ocupat locul patru la Campionatul Mondial din Egipt. Ionuţ şi Marius au calităţi fizice deosebite şi au atras atenţia şi la Campionatul Naţional al Liceelor la rugby în şapte, unde au cucerit titlul. Din trupa teribilă a sezonului trecut, de la CS Năvodari s-au remarcat şi Cristian Grigore (linia a 3-a), Alexandru Trandafir (centru), Gabriel Bucevschi (uvertură, fost jucător la Farul) sau Stere Sponte (un pilier care a evoluat şi la Steaua). Decanul de vârstă a fost Cătălin Sasu, iar puştii echipei nu au trecut de 20 de ani. Pentru noul sezon, limita de vârstă a scăzut şi mai mult, cei mai tineri rugbyşti, Iulian Usatov (linia a 2-a) şi Laurenţiu Ionescu (linia a 3-a), având 19 ani. „Cătălin Sasu ne-a ajutat mult în sezonul trecut. Şi-a pus experienţa în slujba echipei. Este în continuare în lotul nostru şi pentru Divizia Naţională”, arată Cornel Suciu.

S-au întărit cu trei jucători

Pentru noua stagiune, CS Năvodari plănuieşte mai multe transferuri, campania de achiziţii concretizându-se până acum în aducerea la echipă a trei rugbyşti: Mihăiţă Zainea, Florin Purice şi Daniel Bejan. Zainea, fost jucător la Farul, are 22 de ani şi a interpretat până acum rolul de demi de mele. La Năvodari i s-a rezervat însă postul de centru. Florin Purice este din Hârşova, iar junioratul şi l-a efectuat la Constructorul Constanţa. A evoluat în Liga 1 la Arad, iar ultima dată a jucat în Franţa. Are 21 de ani şi e component al liniei a 3-a. În vârstă de 26 de ani, Daniel Bejan (linia întâi, fost la Farul) se întoarce la Constanţa de la Dinamo. „Avem un lot numeros, de 45 de jucători, dar bătălia pe posturi şi pentru prinderea echipei e mare. Vrem să ne întărim un pic înaintarea, dar nu neglijăm nici linia de treisferturi. Oricum, dispunem de jucători foarte buni. Am operat deocamdată trei transferări, dar mai suntem în discuţie şi cu alţi rugbyşti”, a spus Cornel Suciu. Lotul s-a reunit de timpuriu în acest an, pe 14 ianuarie, iar până acum a trecut prin mai multe micro-cicluri de pregătire. De marţi sau miercuri, băieţii vor intra într-un cantonament la Centrul Olimpic de Canotaj de la Năvodari.         
 
Debutează la Petroşani

În Divizia Naţională, CS Năvodari face parte dintr-o serie de opt echipe, dintre care vor pica ultimele două. Ţinând cont că formaţia dobrogeană este nou-promovată, urcând de la statutul amator la un nivel mai ridicat, pentru primul an de DNS şi-a fixat un obiectiv realist, evitarea retrogradării, urmând ca în sezonul următor aspiraţiile să crească. CS Năvodari va debuta în campionat pe 30 martie, la Petroşani, pe terenul unei echipe, Ştiinţa, care, în ultimii doi ani, a promovat în Superligă, dar a decis să rămână în Divizia Naţională, deci un adversar foarte tare, care îi va oferi un debut de foc echipei din Năvodari. CS va susţine primul meci pe teren propriu la o săptămână după disputa de la Petroşani, cu CS U AV Arad. Dacă la rugby în 15 formaţia pregătită de Suciu şi Husea va trage să rămână în campionat, la întrecerea de rugby în 7 a Diviziei Naţionale planurile sunt altele. „În această competiţie, jucăm pentru o clasare în primele patru sau chiar pentru obţinerea unei medalii”, arată Cornel Suciu. Iar ţelurile sunt îndreptăţite, având în vedere performanţele realizate până acum la rugby în 7. Doar anul trecut (cel mai bun de la înfiinţare), năvodărenii au obţinut locul doi la Campionatul Naţional Divizia A şi locul trei la Belgrad Winner 7’s, un turneu internaţional desfăşurat la Belgrad, unde, în afară de clubul gazdă şi de alte două formaţii, restul participantelor au fost echipe naţionale. Au evoluat formaţii din Serbia, Scoţia, Croaţia, Austria, Elveţia şi România. „Clasarea pe treapta a doua a podiumului la competiţia internă de rugby în 7 a fost una extraordinară pentru CS Năvodari, practic revelaţia întrecerii. Am avut acelaşi număr de puncte cu echipa de pe locul întâi, care ne-a bătut la esaveraj, la diferenţă mică”, spune Cornel Suciu.

Adrian Lungu nu a uitat de unde a plecat

Rugbiştii de la CS Năvodari au beneficiat şi beneficiază în continuare de un sprijin important din partea lui Adrian Lungu (52 de ani), un năvodărean celebru, unul dintre cei mai galonaţi rugbyşti români din toate timpurile. Are la activ 77 de convocări la echipa naţională, iar până de curând a fost cel mai selecţionat jucător român. Lungu a jucat centru sau aripă, iar la Năvodari a început rugbyul cu antrenorul Petrică Lungu, cel care avea să-i devină apoi naş de cununie. În ţară, a jucat la mari echipe, precum Farul, Steaua şi Dinamo, având patru titluri naţionale, dar a cunoscut gloria şi în străinătate, la echipa franceză Castre Olympique, în al cărei staff tehnic activează actualmente. Adrian Lungu este un monstru sacru al rugbyului şi a ajuns în vârful piramidei, dar nu a uitat de unde a plecat. „Ţine legătura în continuare cu noi şi lunar ne trimite pachete cu diverse materiale de lucru pentru antrenamente sau produse medicale, pe care alte echipe din ţară nu le au”, dezvăluie Cornel Suciu, care alcătuieşte cu Cristian Husea o pereche de tehnicieni devotaţi echipei şi Năvodariului, oraşul lor natal. Au şi jucat la echipa locală, Chimia, cum se numea pe timpul lor, Suciu demi de mele, Husea ca centru. CS Năvodari a fost înfiinţat în anul 2007, după ce, în 1995, fostul club local, Chimia, s-a desfiinţat. De atunci, la Năvodari a existat un vid de rugby, căruia i s-a pus capăt după 12 ani, de CS Năvodari, care a pornit pe un drum plin de placaje spectaculoase, de transformări şi de eseuri.  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Lucian Hanu 18 Mar, 2013 08:38 Bravo baieti ! Sunteti extraordinari si va doresc un drum lung !
  • LUNGU 17 Mar, 2013 12:57 Frumos articol despre CSNavodari sper sa mai citesc aricole despre clubul formator, multi jucatori de rugby internationali au iesit din acest mic oras de la copii,juniori pâna la seniori. Bravo,antrenorilor si coducerii clubului CS Navodari, mult curaj eu voi fi alaturi de voi si la bine si la rau.