Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:57 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În main-event, luptă Constantin Iordan şi Mihai Patea Titanii New K-1 Generation se înfruntă pe stadionul din Năvodari (galerie foto)

ro

17 Aug, 2015 00:00 4261 Marime text
Stadionul „Flacăra“ din Năvodari va găzdui pe 22 august ciocnirea titanilor. Este vorba de Cupa New K-1 Generation - Clash of the Titans, care cuprinde zece meciuri pe reguli de K-1 şi o partidă de box, participarea fiind una valoroasă.

Gala, dedicată luptătorilor profesionişti, începe la ora 21.00. Evenimentul este organizat de constănţeanul Mihai Isop şi de CS Năvodari, sub egida IBK (International Budokai Kickboxing) România. În prima parte a zilei, are loc confruntarea amatorilor, de la ora 10.00, la Sala Sporturilor din Năvodari.

„Evenimentul de pe stadionul Flacăra va fi unul deosebit. Am încercat, în mare, să aducem la Năvodari viitorul luptelor de contact. Vă promit că va fi un show pe cinste. Spectacolul e garantat. Mai mult de jumătate dintre partide sunt la categorii de peste 70 kg. Ca invitaţi, avem luptători celebri, precum Ion Pascu, Marius Tiţă şi Alex Filip. Gala se va bucura de o prezenţă numeroasă a publicului. Până acum (n.r. ieri la prânz) s-au vândut 1.100 de bilete. Partea artistică va fi asigurată de Andreea Strugariu şi de Neluţu Măgurean“, a declarat Mihai Isop. Biletele costă 10 lei.

Adrian Roşca se luptă cu Valentin Rusu

Pe fight-card se află următoarele partide: categ. 60 kg - Cezar Andrieş (CS Năvodari) - Bogdan Balcangiu (Hontai Bucureşti); Sebastian Duman (CS Năvodari) - Ion Vodă (Academia Anatoly Danilov); categ. 80 kg - Claudiu Ciocănel (Gladiators Gym Deva) - Marius Stan (Academia Anatoly Danilov); categ. 81 kg - Adrian Roşca (CS Bogdan Ciubotariu Constanţa) - Valentin Rusu (Hontai Bucureşti, luptător care are trei meciuri în Local Kombat şi toate câştigate prin KO); categ. 100 kg - Petrişor Daniel Roman (CS Urban Warrior Gym Brăila) - Nicolae Grigore (CS Sig Bucureşti); Gheorghe Paru (CS Năvodari) - Constantin Degeratu (CS Sig Bucureşti); categ. 65 kg - Florin Moraru (Black Age Ploieşti) - Daniel Mereşanu (Hontai Bucureşti); categ. 75 kg - Ionuţ Liviu Sugacevshi (Academia Anatoly Danilov) - Dragoş Nicolae (K-1 Ploieşti). Iniţial, Sugacevschi trebuia să lupte cu Alexandru Petchescu, de la GinBox Timişoara, însă acesta s-a accidentat şi nu va mai putea participa; categ. -90 kg - Constantin Iordan (Absoluto Bucureşti) - Mihai Patea (Academia Anatoly Danilov); Petre Purcaru (CS Năvodari) - Marian Lupu (Kombat Club Piteşti). Main-event-ul galei este confruntarea dintre Iordan şi Patea, iar disputa lui Sugacevschi cu sportivul prahovean este co-main-event. În meciul de box se vor duela Ionuţ Băluţă, de la CS Năvodari, şi un pugilist de la Mangalia. „Adrian Roşca va avea parte de un adversar dificil, dar suntem optimişti, sportivul nostru fiind bine pregătit. Adrian ar fi trebuit să participe, la data de 22 august, la o gală în Ucraina, cu lotul WFK România, însă competiţia s-a amânat cu o săptămână, astfel că poate evolua şi la gala de la Năvodari“, a declarat Samir Regep, cel care-l pregăteşte pe Roşca la CS Bogdan Ciubotariu.

CS Năvodari participă cu 35 de sportivi

Întrecerea amatorilor, de la Sala Sporturilor din Năvodari, este Cupa New Generation Năvodari (prima ediţie). Marcel Jipeanu, instructor la CS Năvodari, a declarat că gruparea gazdă va participa cu 35 de sportivi. Competiţia se va desfăşura pe sistem K-1 şi Low Kick, ambele probe având loc pe ring. Sunt invitate toate cluburile de arte marţiale din ţară, înscrierile făcându-se până pe 18 august.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii