Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:13 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În 2014, Triathlon Challenge Mamaia vrea să atingă un număr record de participanţi (galerie foto)

ro

13 Sep, 2013 00:00 3040 Marime text
Ediţia 2013 a celui mai mare concurs de triatlon din Europa de Est, Triathlon Challenge Mamaia, a fost o reuşită deplină, a apreciat Vlad Stoica, preşedintele Clubului Sportiv Smartatletic, organizatorul întrecerii. „Din punctul nostru de vedere, cea de a V-a ediţie a Triathlon Challenge Mamaia a fost un succes, atât din perspectiva numărului de participanţi, cât şi din prisma resurselor investite în organizarea competiţiei”, a declarat Vlad Stoica.

Au evoluat peste 800 de persoane (dintre care 400 în premieră la un triathlon). Valoarea totală a premiilor a fost de peste 10.000 de euro, din care premii cash în valoare de 5.000 de euro, la care s-au adăugat premii speciale şi premii în produse, la categoriile de vârstă. „Principalul obiectiv pentru 2014 este să atingem un număr de peste 1.000 de participanţi şi să oferim în continuare un concurs sportiv de calitate pentru toate categoriile de persoane. Triathlon Challenge este conceput ca o competiţie sportivă de masă, accesibilă tuturor, indiferent de vârstă şi de pregătire”, a menţionat preşedintele Smartatletic.

Triathlon Challenge Mamaia 2013 a fost o ediţie aniversară, specială, un concurs cu un concept reinventat şi organizat la cele mai înalte standarde internaţionale. Înotul, ciclismul şi alergarea au fost cele trei discipline la care concurenţii au luat startul. Traseul a fost unul nou, ciclismul fiind separat de alergare pentru un plus de siguranţă şi competitivitate. Probele la care au luat parte participanţii au fost: supersprint (400 m înot + 12 km ciclism + 2.5 km alergare), sprint şi ştafeta sprint (750 m înot + 18 km ciclism + 5 km alergare), olimpică şi ştafetă olimpică (1.500 m înot + 36 km ciclism + 10 km alergare). Pe distanţa olimpică s-au impus sportivii Ciprian Bălănescu, Alex Diaconu şi Mihai Baractaru la masculin, iar la feminin Jakab-Benke Hajnalka, Edit Medveczky şi Ioana Diaconu. La distanţa Sprint, primii sositi la finiş au fost, la feminin, Andreea Bălan, Fanni Soos şi Antoanela Manac, iar la masculin, Daniel Attila, Simon Gergo şi Grigore Andrei.

Între participanţii care s-au întrecut, de la copii până la vârstnici, Triathlon Challenge Mamaia s-a bucurat de prezenţa atleţilor de la cluburi sportive şi federatii internaţionale. Printre ele s-au numărat Federaţia Turcă de Triatlon, prezentă cu opt atleţi, Clubul Daljan - Ruse din Bulgaria, dar şi reprezentanţi din Ungaria, Germania, Grecia, Polonia, Finlanda şi Norvegia. Pe lângă aceştia au mai participat mari sportivi din ţară (Răzvan Florea - primul înotător român care a câştigat o medalie olimpică pentru România la masculin şi Alex Ciocan - multiplu campion naţional la ciclism), oameni de media, directori de multinaţionale şi companii mari şi mijlocii, patru echipe de bloggeri din toată ţara, dar şi mulţi iubitori ai sportului şi ai mişcării în aer liber.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii