Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:52 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imagini de la eveniment S-a stins din viaţă la numai 14 ani! Denis, fiul fostului fotbalist Cosmin Paşcovici, înmormântat duminică la Constanţa (galerie foto)

ro

14 Oct, 2018 14:27 15300 Marime text
Duminică, 14 octombrie, la Constanţa, a avut loc înmormântarea lui Denis Mircea - Mihai Paşcovici, fiul fostului fotbalist al FC Farul, Dinamo, UTA, Petrolul Ploieşti, dar şi al echipei naţionale Cosmin Paşcovici.

Denis Paşcovici s-a stins din viaţă la numai 14 ani, după o luptă purtată timp de mulţi ani cu o boală incurabilă.
  
Fiul lui Cosmin şi al Adinei - Ionela împlinise 14 ani luna trecută, pe 20 septembrie.

Diagnosticat cu cancer la creier cu trei zile înainte de a împlini doi ani, Denis Paşcovici a fost operat de atunci de nenumărate ori la cap, atât în România, cât şi în Franţa, multe dintre intervenţiile chirurgicale fiind pe creier. 

Copilul a trecut prin multe încercări, suferind 17 intervenţii chirurgicale, dar a luptat admirabil, reuşind să ajungă la 14 ani. În urma operaţiilor şi a tratamentului specific, puştiul avea 80% din creier ars, iar doctorii îl priveau ca pe un caz unic în analele medicinei, pentru modul în care a sfidat cumplita boală şi a evoluat, de unde i se dădeau puţine şanse de supravieţuire şi însănătoşire. 

Totuşi, în cele din urmă, boala l-a învins.

Slujba de înmormântare s-a desfăşurat la Biserica „Sf. Treime“ (cea de lângă Casa de Cultură), iar de acolo cortegiul mortuar s-a deplasat la Cimitirul Central, unde a avut loc înmormântarea.

La biserică au fost prezenţi şi mulţi prieteni şi apropiaţi din sport ai familiei îndoliate, precum Eveline Lisenco, Mihai Orzan (naşii de botez ai celui de-al doilea copil al soţilor Paşcovici, Emma-Ioana), Alexandru Grigoraş, Ion Barbu, Marius Soare, Radu Oprea, Ionuţ Bălan, Erkal Memet sau Cosmin Şişcu, precum şi suporteri constănţeni.   

Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii