Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:54 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imagini de la eveniment La Constanța, se desfăşoară turneu de calificare la Campionatul European de baschet 3 la 3 (galerie foto)

ro

28 Jun, 2018 11:55 2015 Marime text
Ultimele echipe calificate la turneul final al Campionatului European de baschet 3X3 se vor stabili la Constanţa, cu ocazia întrecerii programate pe 30 iunie şi 1 iulie, în Piaţeta Perla din Mamaia, FIBA 3X3 Europe Cup Qualifier. 

Cu această ocazie, Constanţa va găzdui în premieră un eveniment de baschet 3X3 dedicat echipelor naţionale.

Turneul se derulează şi la masculin, şi la feminin, urmând a participa 21 de echipe reprezentând 19 ţări. 

Atât la fete, cât şi la băieţi, România este calificată din oficiu la turneul final, astfel că evoluţiile de la Constanţa vor reprezenta o bună verificare înaintea Campionatului European, care se va desfăşura în luna septembrie a acestui an, la Bucureşti.

Turneul de calificare a fost prefaţat astăzi, într-o conferinţă de presă la care au participat Dan Berceanu, secretarul general al Federaţiei Române de Baschet, Radu Petre, event supervisor din partea Federaţiei Internaţionale, Andrei Talpeş, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Baschet Constanţa, Mariana Solomon, directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa, şi Gabriela Mărginean, componentă a lotului României.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii