Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:47 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imagine cu Ivan Patzaichin şi tatăl său, în lotcă La Mila 23, inundaţiile erau frecvente. Apa intra în case cu tot cu peşti

ro

24 Mar, 2021 00:00 4456 Marime text
  • Marele campion Ivan Patzaichin s-a născut în judeţul Tulcea, la Mila 23.
  • În cariera sa a cucerit patru medalii de aur și trei de argint la Jocurile Olimpice în proba de canoe, participând la cinci ediții ale JO.
  • La 11 ediții de Campionate Mondiale la care a concurat a urcat pe podium de 22 de ori.
 
Cel mai mare canoist din istoria României, multiplu campion olimpic și mondial, dobrogeanul Ivan Patzaichin, a avut un mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Apei. 
 
În vârstă de 71 de ani, marele campion s-a născut în județul Tulcea, la Mila 23, iar în cariera sa a cucerit patru medalii de aur și trei de argint la Jocurile Olimpice în proba de canoe, participând la cinci ediții ale JO (Mexico 1968, Munchen 1972, Montreal 1976, Moscova 1980 și Los Angeles 1984). La 11 ediții de Campionate Mondiale la care a concurat a cucerit 22 de medalii (nouă de aur, patru de argint, nouă de bronz), iar la Campionatul European de la Moscova din 1969 a obținut aurul.
 

Viaţă petrecută pe apă sau pe lângă apă

 
„Toată viața mi-am petrecut-o pe apă sau pe lângă apă, ba chiar m-am întrebat dacă m-am născut pe uscat sau în barcă, pentru că, în perioada aceea, la Mila 23 inundațiile erau foarte frecvente și apa intra în case, de câteva ori pe ani, cu tot cu pești. Oamenii Deltei au știut mereu cum să se adapteze la astfel de situații pentru că au fost conștienți că «balta» e principala lor sursă de venit. Însă cu cât ne modernizăm, cu atât ne îndepărtăm de învățăturile mai vechi. Nu e rău, dar, dacă nu suntem atenți, uneori uităm și cât de importantă e apa pentru noi. De Ziua Mondială a Apei, vă invit să vă gândiți ce înseamnă apa pentru fiecare dintre voi, ce ați putea face pentru a o proteja și vă îndemn să o prețuiți cât mai mult”, a fost mesajul de pe Facebook al lui Ivan Patzaichin, care şi-a însoţit postarea de pe reţeaua de socializare cu o fotografie „în familie”, în lotcă, alături de tatăl său. 
 

Maestru internaţional al sportului şi antrenor emerit

 
La 1 decembrie 2004, colonelul în rezervă Ivan Patzaichin (din Ministerul Administrației și Internelor) a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea), în rezervă. Din 1968 este Maestru Emerit al Sportului, în 1982 a fost declarat Maestru Internațional al Sportului, iar din 1991 a devenit Antrenor Emerit. În calitate de antrenor, și-a îndrumat elevii la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice de Vară (Barcelona 1992, Atlanta 1996, Sydney 2000, Atena 2004 și Beijing 2008). În cariera de antrenor a cucerit peste 150 de medalii olimpice, mondiale și europene.
 
Sursa foto: Facebook (Ivan Patzaichin)
 
Citeşte şi:
 
#DobrogeaDigitală
Ivan Patzaichin, fost mare canoist român, multiplu campion olimpic și mondial, mesaj de Ziua Dobrogei


Ivan Patzaichin a dat startul, la Constanţa, la „Marathon Kayak 2018“
„În sportul românesc lipseşte un proiect de ţară“ (galerie foto+video)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii