Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:32 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Îi sunt apreciate meritele în dezvoltarea sportului cu balonul oval Primarul oraşului Ovidiu a fost colindat de micii rugbyşti (galerie foto)

ro

17 Dec, 2013 00:00 1795 Marime text
Primarul oraşului Ovidiu, George Scupra, şi preşedintele Asociaţiei Judeţene de Rugby Constanţa, Florian Constantin, le-au oferit cadouri de Crăciun, ieri, micilor rugbyşti din Ovidiu, cu ocazia unei festivităţi care a avut loc la sediul Primăriei locale. În acelaşi timp, pentru că a sprijinit şi sprijină constant rugby-ul constănţean, în a cărui dezvoltare se implică serios, primarul George Scupra a primit din partea AJR Constanţa o diplomă de excelenţă, iar Federaţia Română de Rugby i-a oferit o plachetă personalizată. Micii rugbyşti, în frunte cu căpitanul de echipă, Sebastian Veru, sprijiniţi de antrenorul lor, Bogdan Cristea, şi de consilierul local Dan Radu (fost practicant al sportului cu balonul oval), l-au colindat pe primar, urându-i sărbători fericite şi rugându-l să fie în continuare alături de eforturile lor. Spre sfârşitul ceremoniei, s-a tăiat un tort în formă de teren de rugby, care a îndulcit asistenţa.   
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii