Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:26 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Herold Goulon, de la FC Viitorul - „Avem o şansă importantă de a deveni campioni“

ro

13 Feb, 2016 00:00 4050 Marime text
Jucător achiziţionat de FC Viitorul în această iarnă, fundaşul francez Herold Goulon este optimist înainte de startul campionatului. 
 
„Prima impresie despre FC Viitorul e foarte bună. E chiar mai bine decât mă aşteptam. M-am acomodat repede. Avem şanse bune în play-off. Ne aflăm pe locul doi şi avem o ocazie importantă de a deveni campioni. De altfel, acesta este unul dintre motivele pentru care am ales FC Viitorul. CSMS Iaşi trage la play-off şi e motivată să ne învingă, dar jucăm acasă şi avem încredere că ne vom impune“, a arătat Goulon.
 
Portarul brazilian Peterson Pecanha a spus: „Toată lumea vorbeşte foarte frumos de FC Viitorul. La această echipă eşti respectat atât ca fotbalist, cât şi ca om, ceea ce e foarte important. Jucătorilor li se dă încredere. M-am simţit bine din prima zi. Am fost primit foarte bine. Ne pregătim bine şi cred că vom reuşi lucruri bune în continuare. Avem încredere că putem câştiga multe meciuri şi multe puncte în play-off. Respectăm toţi adversarii, dar jucăm fiecare meci la victorie. CSMS Iaşi e o echipă organizată, vom avea un meci greu, dar nu ne gândim decât la victorie“.
 
FC Viitorul s-a întărit în pauza competiţională şi cu mijlocaşul spaniol Pablo de Lucas. „M-am acomodat mai repede decât la alte echipe. Băieţii m-au primit foarte bine. De la antrenament la antrenament mi-e mai bine. Avem o oportunitate importantă de a ne clasa excelent, chiar şi de a câştiga titlul. Vrem să ne punem în valoare jocul şi să câştigăm partida cu CSMS Iaşi“, a spus Pablo de Lucas.

Sursa foto: Academia Hagi
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii