Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:03 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

HC Dobrogea Sud. George Buricea a revenit pe teren. Explicațiile sale „Lăsați-mă pe mine să fiu «scutul» lor și loviți-mă cât vreți!“

ro

11 Oct, 2019 00:00 2146 Marime text
În meciul de campionat cu CSM București, antrenorul secund al HC Dobrogea Sud Constanța, George Buricea (40 de ani), a revenit pe teren. Decizia a surprins, în condițiile în care George se retrăsese din activitatea de jucător, însă, într-o postare pe Facebook, acesta a explicat motivele care au dus la reapariția sa ca handbalist.
 
„De ce m-am întors pe teren pentru Constanța? 7 motive:
1. M-am săturat de criticile pe care le văd îndreptate către jucători. Mulți dintre ei sunt aceiași jucători care au avut în returul trecut o serie de 12 etape fără înfrângere și care v-au făcut fericiți jucând finala campionatului. Prefer ca toate criticile să fie redirecționate către mine de acum, pentru ca ei să nu mai sufere și să se poată concentra pe lucrurile cu adevărat importante. Lăsați-mă pe mine să fiu «scutul» lor și loviți-mă cât vreți!
 
2. Încă pot. Mă antrenez zilnic cu băieții și sunt întrebat mereu de ce m-am retras. Îmi spun că le dau încredere și că, din punct de vedere tactic, aportul meu se simte la schemele noastre de joc. Chiar dacă m-am întors pe teren, visul meu de a deveni antrenor rămâne o prioritate în cariera mea. De altfel, nici în aceste condiții nu renunț la echipa a doua și Juniorii 1, acolo unde voi ocupa în continuare funcția de antrenor principal.
 
3. Pe termen scurt, echipa are nevoie de mine. Până vom mai aduce 1-2 jucători și până se vor mai lega relațiile de joc, antrenamentele ne-au arătat că, momentan, pot ajuta echipa mai mult din teren decât de pe bancă. Este doar o soluție de moment, nu e vorba de mai mult de un sezon, poate chiar mai puțin. Dacă lucrurile vor merge spre bine, o să fiu primul care va recunoaște că se poate și fără mine și voi face pasul înapoi. Și vă asigur că vor merge spre bine.
 
4. Antrenorul mi-a cerut asta. La ședința pe care am avut-o după meciul cu Csurgoi, am întrebat unde e nevoie de mine; pe bancă, în teren, în tribună... oriunde ar fi spus Ciro că îl ajut mai mult, acolo aș fi stat. Ne-a explicat la tablă, cât se poate de clar, de ce e nevoie de mine în teren și ce presupune întoarcerea mea, atât din punctul de vedere al jocului, cât și al transmiterii în teren a mesajelor staff-ului.
 
5. La fel ca acești băieți minunați, și Ciro merită să reușească aici. A fost alături de noi încă de la renașterea acestei echipe și își dorește enorm să ne ajute din nou într-o perioadă dificilă. Deși a venit de numai o săptămână, amprenta lui deja se simte și atmosfera e mult mai bună. Asta elimina și zvonurile care spuneau că vreau să fiu principal, nu?
 
6. Schimbările neașteptate pot fi de bun augur pentru o echipă aflată în criză. O spun din experiența de 20 de ani pe teren: aceste «șocuri» sunt utile, aduc o energie pozitivă și pot redresa situația. Cred enorm în acest grup, putem avea din nou performanțe, iar eu sunt aici să ajut pe toate planurile: moral, fizic, tactic. Chiar dacă voi fi criticat pentru întoarcerea mea sau se va dovedi că nu am ajutat deloc echipa, eu vreau să fiu împăcat și să știu că mi-am făcut datoria încercând orice mi s-a cerut și fiind dispus să iau una dintre cele mai importante decizii din cariera mea.
 
7. La punctul 7 nu am de ce să scriu mai mult. E ultimul, dar nu cel din urmă motiv. E scurt si la obiect. E primul argument care mi-a trezit dorința să revin. Iubesc Constanța și iubesc echipa asta.
Fiind vorba de casa mea, motivele sunt și mai multe; aș putea s-ajung chiar la 77, dar mă opresc aici. În niciun moment nu a fost vorba despre mine în luarea acestei decizii. Nu am nevoie de reclamă, nu țin să mă vadă cineva jucând și nu vreau să demonstrez nimic. Dacă era vorba despre mine, aș fi făcut anunțul dinainte să mă vedeți înapoi pe teren. Ne gândim să organizăm o întâlnire cu suporterii după meciul cu Csurgoi, la care îi așteptăm, în primul rând, pe cei mai vocali contestatari ai echipei din ultima perioadă. Realitatea este departe de felul în care e prezentată în comentariile voastre și ar fi mult mai sănătos pentru toată lumea să ne vedem și să vă lămuriți. Hai, Constanța!“, a fost mesajul lui George Buricea.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța
 
Citește și:
 
HC Dobrogea Sud Constanța, egal cu CSM București. George Buricea, din nou pe teren

HC Dobrogea Sud. George Buricea, start într-o nouă etapă din viața sa „Nu vreau să rămân dator“

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii