Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:54 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

HC Dobrogea Sud Teodor George Ștefan (16 ani), în premieră la lotul de seniori. Debut de vis în Liga Naţională!

ro

27 Feb, 2021 00:00 4612 Marime text
  • HC Dobrogea Sud Constanţa a susţinut vineri meciul cu CSM Reşiţa din Liga Naţională.
  • În lotul de 16 pentru această partidă al HCDS fost incluşi şi patru tineri handbalişti din propria pepinieră.
  • În etapa viitoare, echipa constănţeană va întâlni CSM Bucureşti.
 

Tânărul handbalist constănţean Teodor George Ștefan, în vârstă de 16 ani, a fost promovat în premieră la lotul de seniori al HC Dobrogea Sud Constanţa, cu ocazia meciului pe care formaţia de pe litoral l-a susţinut vineri cu CSM Reşiţa, la Bucureşti, în etapa a 18-a a Ligii Naţionale.

În condiţiile în care Ionuț Iancu și George Buricea nu au putut fi folosiţi la acest meci, din lotul HCDS au făcut parte: Vasile, Chilianu - portari; Șandru, Komogorov, Chikovani, Ignat, Ilie, Stănescu, Bruj - linia de 9 metri; Nikolic, Simovic, Susanu - pivoți; Andrei, Nistor, Chiuffa și Teodor Ștefan - extreme. „Ne bucurăm că jucăm. Am luat din nou patru tineri în lot. Este un meci mai ușor, dar este foarte greu să te pregătești când ai pauze așa de mari între etape. Se întrerupe iar campionatul pentru că joacă echipele naționale. Dar, la ora asta, încă nu știm când va fi următoarea etapă! Va fi în martie, va fi în aprilie, încă nu știm…”, a declarat înainte de partida cu CSM Reşiţa, potrivit site-ului oficial al HCDS, Djordje Cirkovic, antrenorul principal al echipei constănţene.


„Un record de neuitat pentru HCD”

 
Teodor Ştefan a şi jucat vineri, contra CSM Reşiţa, devenind cu această ocazie cel mai tânăr debutant al HCDS în prima ligă. Iar tânărul handbalist şi-a onorat debutul cu trei goluri!
 
„O borna importantă pentru Academia HCD şi pentru handbalul constănţean: astăzi, la victoria 37-17 cu Reşiţa din etapa 18, am avut la meci 4 jucători produşi de clubul nostru, iar 3 dintre ei au intrat în teren pentru «delfini».
 
De la stânga la dreapta, alături de Rudi, sunt:
 
- Andrei Bruj, inter stânga
- Teodor Ştefan, extremă dreapta
- Ionuţ Stănescu, inter dreapta
- Gabriel Chilianu, portar.
 
Niciunul dintre ei nu jucase vreun meci pentru echipa mare până în acest sezon, iar acum toţi cei 4 jucători pot spune că au îmbrăcat tricoul echipei mari într-un meci oficial. Le dorim să le calce pe urme celorlalţi handbalişti crescuţi la Constanţa, ca Gabi Ilie, Daniel Susanu, Alex Andrei sau Dani Vasile. Felicitări!
 
Tot astăzi, s-a înregistrat un record de neuitat pentru HCD: la doar 16 ani şi 9 luni, Teodor Ştefan a devenit cel mai tânăr debutant al nostru în prima ligă! Iar extrema noastră nu a făcut-o oricum, ci cu 3 goluri marcate!
 
Viitorul sună de vis! Bravo, Constanţa!”, a fost mesajul clubului constănţean după victoria cu CSM Reşiţa.  
 

„Vreau să fiu un lider în teren”

„Antrenorii Cirkovic și Buricea îi convoacă tot mai des pe tinerii formați la academia clubului, în condițiile în care echipa noastră nu duce lipsă de maturitate în teren. Cel mai nou membru în «clubul 30+» este căpitanul Zoran Nikolic, care a schimbat «prefixul» în urmă cu două zile”, conform sursei citate. „Mă simt un jucător cu experiență și vreau să fiu un lider în teren. Sunt de cinci ani aici și, normal, mă simt ca acasă. Vreau să joc în continuare după sezonul ăsta, care e foarte greu pentru noi. Cu sistemul ăsta - meci, pauză o lună, iar meci - este foarte greu să rămânem în formă. Trebuie să ai voință pentru handbal“, a punctat Zoran Nikolic.
 

Campionatul se întrerupe din nou

În etapa a 19-a, HCDS trebuie să joace cu CSM Bucureşti, însă runda încă nu a fost programată. Oricum, după etapa a 18-a, campionatul se întrerupe din nou, pentru acţiunile echipelor naţionale. Federaţia Română de Handbal a decis să elimine turneele play-off şi play-out, în acest sezon, în Liga Naţională masculină.

Sursa foto: HC Dobrogea Sud


Citeşte şi:

HC Dobrogea Sud Constanţa, victorie categorică împotriva CSM Reşiţa

UPDATE
Tinerii handbalişti David Pavlov şi George Teodor Ştefan, de la HC Dobrogea Sud Constanţa, sunt cu echipa naţională la Barcelona


Handbaliştii David Pavlov, George Teodor Ştefan şi Daniel Paraschiv, în pregătire cu echipa naţională, la Predeal (galerie foto)

HC Dobrogea Sud. Fiul lui Ionuţ Stănescu
La 17 ani, Ionuţ Adrian Stănescu a înscris primele sale goluri în Liga Naţională
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii